Citate despre Amintire

Sa trecem deci caci toate-s trecatoare, Ma voi intoarce-adeseori in gand. O, amintirea-i corn de vanatoare Al carui sunet moare-n vant. (Corn de vanatoare)

Am învăţat să iau totul de la început. Primul cuvînt a fost amintire.

Pentru ce ne gandim, uneori, la moarte, cand suntem fericiti? E ciudata aceasta stare sufleteasca: de a te simti putin trist tocmai pentru ca esti fericit! Niciodata n-am gustat fericirea curata, fara amestecul altor senzatii. Intotdeauna ma nelinistea presentimentul ca dupa sfarsitul unei fericiri urmeaza parerile de rau sau indoiala.

Primele noastre impresii sunt singurele care nu se sterg. Restul nu-i decat o repetitie, un rezultat al obisnuintei.

Şi eu n-am cunoscut toate vocile Lor, şi n-am cunoscut toate femeile, toţi bărbaţii care slujeau în înalta casă de lemn; însă mult timp îmi voi duce amintirea unor feţe tăcute, de culoarea papaiei şi-a plictiselii, ce se opreau în dosul scaunelor noastre ca aştri morţi.

Mi-aşa de bine, Mi-aşa de bine-atunci să-mi amintesc Lacul verde şi foşnetul plopului, Că undeva trăiesc ai mei, tata şi mama. (Spovedania unui huligan)

Exista amintiri atat de dureroase incat iti pricinuiesc o suferinta fizica.

Cei buni şi cei frumoşi nu sunt uitaţi, ei trăiesc în legende şi cântece. (Vechea piatră de mormânt) © CCC

Iucunda memoria est praeteritorum malorum. Cicero, De finibus bonorum et malorum 2, 32, 105.   Plăcută este amintirea necazurilor din trecut. sau E plăcut să ne aducem aminte de suferințele trecute. (Cicero, La capătul binelui și al răului 2, 32, 105.)

Amintirea e singurul rai de unde nu putem fi izgoniti.

Povestile trecutului: se aseamănă cu trandafirii ofiliti ce-si scutura frunzele la cea mai mica atingere. (Povestea lui Gösta Berling) © CCC

Amintirile miros a iarbă cosită.

Amintirile sunt icoanele timpului pierdut.

Pe orice om il starnesc amintirile primelor emotii sau ambitii.

Ce au oare anumite amintiri în ele că nu pot fi uitate? Pesemne că sunt niște bucăți de suflet ce te-nsoțesc mereu!

Esti fericit?... Cine, punandu-si sau punandu-i-se aceasta intrebare, n-a intrezarit surasul indoielii? Simtirea omeneasca, deprinsa fiind prea mult cu suferinte, ajunge uneori la aceasta stare de a nu-si mai putea lamuri senzatia fericirii.

Stii prin ce a pedepsit Dumnezeu trufia omului?...Dandu-i amintirea.

Amintirea este frunza care revine din caderea toamnei la stadiul de mugure al primaverii, eternalizand clipa marii noastre iubiri.

Vine o vreme cand ne dam seama ca tot ceea ce facem va deveni la timpul sau amintire. Este maturitatea. Pentru a ajunge la ea trebuie tocmai sa ai amintiri.

Sa traiesti cu amintirile este o treaba buna pentru batranete, in amurgul vietii, cand ai ispravit ce ai avut de facut. Dar sa incepi cu asta din tinerete, inseamna ca mori cu zile.