Poezia, in functia ei originara, de factor al culturii timpurii, se naste in joc si ca joc. Este un joc sacru, dar, in sacralitatea lui, acest joc ramane totusi fara incetare la hotarul veseliei, al glumei si al divertismentului. Despre o satisfacere constienta a nevoii de frumusete nu este inca, multa vreme, vorba. Aceasta nevoie zace inchisa necunoscuta, in trairea actului sacru, care devine cuvant in forma poetica si este resimtit ca opera miraculoasa, ca betie, ca extaz.
Arta reprezintă tot ce este mai bun în om - speranță, credință, iubire, frumusețe, rugăciune... Ceea ce el visează și ceea ce speră... Ce este arta?... Ca o declarație de dragoste: conștiința dependenței noastre reciproce. O confesiune. Un act inconștient care reflectă, însă, adevăratul sens al vieții - iubire și sacrificiu.
© CCC
Istoria poeziei nu trebuie căutată în biblioteci, ci în arhivele sufletului.
Uneori, seara, apare o figură
Ce ne privește din adâncul oglinzii.
Și arta trebuie să fie ca această oglindă
Ce ne redă propria noastră față.
(Arta poetică)
Opera de arta este exagerarea unei idei.
Adevarata poezie este similara anumitor picturi ale caror autori sunt necunoscuti si pe care doar putini initiati le cunosc.
Practic, arta pura, fara preocupari morale si probleme, e un nonsens critic.
Animadversio naturae peperit artem.
Arta s-a născut din observarea naturii.
(Cicero)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.