Tu tot mai trăieşti, bătrână mamă?
Ţie cu supunere mă-nchin!
Mica-ţi casă, seara de aramă,
Lumineze-o paşnic şi senin.
Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-i dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
În albastre seri ţi se năzare -
Gând pustiu, ce lacrimei dă val -
Că la crîşmă, într-o-ncăierare,
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd;
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură,
Ca pierind, să nu te mai revăd.
Ca-n trecut mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc:
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.
Eu voi reveni pe când răsfaţă,
Pomii-n floare, satul meu tăcut.
Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
Cum opt ani în urmă ai făcut.
Nu trezi deşertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc.
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat trăind să pătimesc.
Să mă rog tu nu-mi mai da poveţe!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele rost.
Fie-ţi deci neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
(Scrisoare mamei)
(Traducere George Lesnea)
…am propus să căutăm un locşor retras şi patriarhal, departe de zarva înnebunitoare a lumii, unde să ne petrecem în visare o săptămână însorită, printre uliţele sale somnoroase, un ungher uitat de lume, tăinuit de zâne, ferit de freamătul mulţimii, un romantic cuib de vultur, cocoţat pe stâncile Timpului, de unde valurile zbuciumate ale secolului al nouăsprezecelea să se audă stins şi înăbuşit.
(Trei într-o barcă)
A călători înseamnă a trăi.
(Povestea vieții mele: o autobiografie)
© CCC
Focul vânăt e gonit de vânt,
zările-au uitat să mă mai doară…
de iubire-ntâia oară cânt,
la scandal renunţ întâia oară.
Am fost crâng părăginit pe loc
La femei şi votcă dam năvală
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.
E de-ajuns să te privesc tăcut
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul
Că uitând întregul tău trecut
Tu să nu mai poţi pleca la altul.
Tu – mers gingaş, tu surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Şi cât poate de supus să fie.
Cârciumile le-aş uita pe veci
n-aş mai şti nici versul ce înseamnă
de-aş atinge-aceste braţe reci
şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.
Veşnic te-aş urma pe-acest pământ
Departarea mi-ar părea uşoară…
De iubire-ntâia oară cânt
La scandal renunţ întâia oară...
(Focul vânăt)
Ştii ţara unde sînt lămîi în floare,
şi portocale ard prin verzi frunzare?
Din cerul clar adie vîntu-n pace,
şi lauru-i semeţ, iar mirtul tace.
O ştii cu-adevărat?
Spre ea, spre ea,
O, al meu drag, să plec cu tine-aş vrea!
Ştii casa? Ea se-nalţă pe coloane;
sclipesc odăi şi strălucesc saloane,
şi sînt statui, şi-ntorc priviri spre mine:
Copilă tristă, ce-au făcut cu tine?
O ştii cu-adevărat?
Spre ea, spre ea,
O, al meu domn, să plec cu tine-aş vrea!
Ştii creasta-n munţi, cu-a ei poteci de fum?
Prin negură catîru-şi cată drum.
În peşteri e sămînţă de balauri.
Cad stînci şi vin puhoaie prin coclauri.
O ştii cu-adevărat?
Spre ea, spre ea
Rîvnim. O, tată, să plecăm aş vrea!
(Mignon)
(Traducere Teodor Boşca)
Moare câte puțin cine nu călătorește;
cine nu citește;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuși.
(Cine moare?)
Visăm să călătorim prin univers; dar oare universul nu se află în noi?
(Polen)
© CCC
În opinia mea, a relata o călătorie înseamnă a portretiza țările prin care călătorești, iar naratorul nu are dreptul să le facă de nerecunoscut.
Nomad: Calatoria este inscrisa in ADN-ul meu din frageda copilarie.
(Sylvie Vartan de la A la Z: N de la Nomad)
© CCC
Fericit cel care, ca Ulise, a făcut o frumoasă călătorie.
(vol. Regretele)
© CCC
Fericit cel care, ca Ulise, a făcut o călătorie frumoasă, sau a obținut Lâna de Aur, și apoi se întoarce, cu experiență și cunoștințe, pentru a-și petrece restul vieții în mijlocul familiei sale.
(vol. Regretele)
Domnul Gaimard a călătorit de două ori în jurul lumii și a luat parte la nu știu câte expediții la pol; în acea zi ne-a povestit, cu verva lui meridională și pitorească, despre naufragiul Uraniei în Insulele Falkland; i-a făcut plăcere să ne povestească în narațiunea sa toate dovezile de curaj și sânge rece date în această împrejurare de doamna Freycinet, care îl însoțea pe soțul ei, comandantul Uraniei.
Când a terminat, cineva a spus: „Săraca femeie, trebuie să fi suferit mult!”
— Ţi-e milă de ea? am întrebat; eu o invidiez!
(Călătoria unei femei la Spitzbergen, cap. Prima scrisoare, p. 1)
© CCC
Aş vrea să fiu pînză galbenă la corabia
Care pluteşte spre ţărmuri noi...
(Spovedania unui huligan)
Toamna desfrunzită a sufletelor voastre
îmi place s-o luminez în amurguri.
(Spovedania unui huligan)
Pe mesteacăn, iată,
Sub fereastra mea
Cade argintată,
Mantie de nea.
De pe ramuri grele
Cu omăt pufos,
Tivuri cu dantele
Ciucuri albi au scos.
Blând pe promoroacă
Tihna stele-a nins,
Şi-n mesteacăn joacă
Aurul aprins.
Zările coboară,
Împrejur cuminţi
Şi pe ramuri iară,
Risipesc arginţi.
(Mesteacănul)
Adevarata calatorie consta nu in a cauta noi peisaje, ci in a privi cu alti ochi.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.