Trebuie să înțelegi întreaga viață, nu doar o parte a ei. De aceea trebuie să citești, de aceea trebuie să privești cerul, de aceea trebuie să cânți, să dansezi și să scrii poezii, să suferi și să înțelegi, pentru că toate acestea sunt viața.
(Gândește-te la aceste lucruri)
© CCC
Ceea ce ne poate intrista este faptul ca forma cea mai bogata, viata cea mai frumoasa au in istorie un apus al lor, ca aici ratacim intre ruinele a ce a fost excelent - insa din moarte invie o vointa noua.
Nici o parte a vieții nu este atât de mică şi neînsemnată încât să nu ofere spaţiu pentru aspiraţii artistice.
© CCC
Numai omul bun, omul rational, omul util celorlalti poate spune cu adevarat: am trait. Nu inseamna a trai, ci a vegeta, daca nu contribui la fericirea semenilor.
Fiecare poarta in sine o opinie despre sine si despre indatoririle vietii. O linie de viata si o lege de miscare care il domina fara ca el sa inteleaga, fara ca el sa isi dea seama de ele.
Heu, vitam perdidi operose nihil agendo.
Vai, mi-am trait viata nefacand nimic folositor!
Oamenii își transmit viața unii altora, așa cum alergătorii își transmit torța.
© CCC
Vietii nu i-am ramas dator nici un gand, dar i-am ramas dator viata toata.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.