Citate despre Iubire

Intotdeauna iubirea din noi este cea ranita, intotdeauna suferim din cauza iubirii chiar si atunci cand credem ca nu suferim de nimic. (Neasteptata) © CCC

Ce înseamnă să iubești un bărbat? Să-l lași să fie acolo, să te iubească, să viseze și să revină, să te iubească din nou. Totul e doar așteptare. (Să te pierzi) © CCC

A iubi înseamnă a admira cu inima; a admira înseamnă a iubi cu mintea. © CCC

Toate limbile si tainele si toate stiintele n-au sa fie nimic fara iubire, care e marinimoasa, rabdatoare, care nu face rau, nu doreste onoruri, indura totul, crede oricui, spera mereu si invinge.

Dragostea e ca un zâmbet: niciodată nu are valoare dacă nu o dăruieşti.

A dori desavarsirea tuturor este cea mai inalta treapta a iubirii.

Adevarata iubire incepe de acolo de unde tu nu mai astepti nimic in schimb.

Iubirea este o primăvară din care trebuie să stârpeşti multe omizi, ca să poţi culege-n toamnă frumoase fructe. Dar ce păcat, poete, stârpind omizile îţi stârpeşti în mai trandafirii tăi... de fluturi.

Ca sa fii respectat, incepe prin a te respecta tu insuti.

Ce a fost el, pentru mine, în ultima etapă a vieţii noastre? Preşedintele (Uniunii Scriitorilor). Un preşedinte bun pentru obşte şi care pentru mine n-a existat în nici un fel şi eu n-am existat pentru el. […] Cine a fost acest om extraordinar, bestial, uman, laş pînă la ultima degradare, puternic, gîlgîitor, de o vitalitate ce părea veşnică, acest bărbat pe care l-am iubit cu patimă şi cu dorinţa de a muri la despărţire, şi cu dorinţa chinuitoare de a avea un copil de la el, un bărbat pe care l-am purtat în sînge toată tinereţea mea, cînd am fost şi cînd n-am fost cu el, pe care l-am urît, pe care l-am dispreţuit, admirat… (Însemnările mele, 1974) Anul 1932 este anul în care, în Însemnări, apare pasiunea poetei pentru cunoscutul gazetar şi scriitor de stînga Zaharia Stancu. Tînăra de 18 ani, care colabora la revista Azi, editată de Zaharia Stancu, este prinsă în jocurile dragostei cu un bărbat mult mai experimentat, cu 12 ani mai în vîrstă, pentru care, probabil, episodul era încă o aventură. Deşi autoarea nu este naivă şi notează, pe 20 septembrie 1932: „Ce-o să se întîmple între mine şi S.? […] Prietenia noastră, ca să-i spunem aşa, nu poate duce la nimic. Nu numai atît. Presimt că ruptura o să vină curînd şi violent“, raporturile cu Stancu vor evolua furtunos, pe durata mai multor ani, într-un amestec de zbucium dramatic şi dorinţă de răzbunare.

Sunt aproape convins de faptul ca, in iubire, oamenii care ar trebui sa se intalneasca nu se intalnesc niciodata.

Sunt captivul celor o mie de ființe pe care le iubesc. (Stanțe și poeme) © CCC

Iubirea este arhitectul universului.

Inima mea, atat de delicat tinuta In mainile tale, Deschide-o, nu e nimic in ea decat un pic de cenusa. © CCC

Te iubesc în timp. Te voi iubi până la sfârșitul timpurilor. Și când timpul va trece, atunci te voi fi iubit. Și nimic din această iubire, ca și nimic din ceea ce a fost, nu va putea fi șters vreodată. (Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul) © CCC

Când prin oraş calci lin pe străzi sămânţa ulmilor, şi-n mers în adevăruri limpezi crezi - mai e nevoie de vreun vers?   Când muşchiul de pădure mult ne-alină-n vară verde dor şi glasul picurat ţi-ascult - mai e nevoie de-un izvor?   Când în bătaia vântului mlădie umbli pe colnic, pe-ntinderea pământului mai e nevoie de vreun spic?   Când între lipsă şi prisos ne bucurăm de câte sunt şi cântă pe subt glii un os - mai e nevoie de cuvânt?   Când îţi ghicesc arzândul lut cum altul de Tanagra nu-i, din miazănoapte până-n sud mai e nevoie de statui?   Când hoinărind, alăturea, noi mână-n mână ne găsim cu ochii la aceeaşi stea - mai e nevoie de destin? (Strofe de-a lungul anilor)

Am pretuit mai mult sfortarea de a se realiza, chinuit si dusman cu sine, tenace, strans in vointa de a se porunci si de a se totaliza intr-un rezultat fara pereche. Si cateodata cand e mistic urmarita si inversunat, sfortarea, catre devenire, cu caracterul ei etern, intrece momentana satisfactie de a fi ajuns.

Dragostea ascunde o seamă de păcate.

Focul vânăt e gonit de vânt, zările-au uitat să mă mai doară… de iubire-ntâia oară cânt, la scandal renunţ întâia oară.   Am fost crâng părăginit pe loc La femei şi votcă dam năvală Nu-mi mai place azi să beau, să joc, Să-mi pierd viaţa fără socoteală.   E de-ajuns să te privesc tăcut Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul Că uitând întregul tău trecut Tu să nu mai poţi pleca la altul.   Tu – mers gingaş, tu surâsul meu, Dac-ai şti, cu inima-i pustie, Cum poate iubi un derbedeu Şi cât poate de supus să fie.   Cârciumile le-aş uita pe veci n-aş mai şti nici versul ce înseamnă de-aş atinge-aceste braţe reci şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.   Veşnic te-aş urma pe-acest pământ Departarea mi-ar părea uşoară… De iubire-ntâia oară cânt La scandal renunţ întâia oară... (Focul vânăt)

Iubirea este un remarcabil falsificator de bani, care mereu transformă nu doar mărunţişul în aur, ci, de multe ori, şi aurul în aramă.