Citate de Giovanni Verga

Dacă trebuie să plec, să nu îți amintești de mine după ceea ce am făcut sau am spus. (traducere CCC - Copyright ©2021)

Ah, vraja ideilor si a lucrurilor spuse numai pe jumatate, a plecarilor fara itinerar, a revelatiilor neasteptate, a intalnirilor fortuite, a ruinelor scaldate de luna, a crampeielor de statui (cate sugestii, Dumnezeule, cate sugestii) si a metaforelor atat de frumoase de-ti vine sa inchizi ochii si s-asculti in tine o muzica ciudata ca o incantatie imprumutata de la amurg!

Cel care pentru țară se trudește Ușor de ea nu se lipsește. Dar cine-n stare nu-i, a-i fi folositor, Aceluia-n străini plecarea-i o ispită: Fiind străin, aici, nu-i luat peste picior Și nefacând nimic, pe nimeni nu irită!

A pleca inseamna a muri putin, dar a muri inseamna a pleca mult. Partir, c'est mourir un peu, mais mourir, c'est partir beaucoup. © CCC

Zilele săracilor sunt lungi. © CCC

Cândva, familia Malavoglia fusese la fel de numeroasă ca pietrele vechiului drum din Trezza. (Familia Malavoglia) © CCC

Orient-Express: Tren sinonim cu plecarea; cantec compus de fratele meu Eddie, pe un text scris de Didier Barbelivien, care simbolizeaza plecarea noastra din Bulgaria in Franta. Un vis de libertate. (Sylvie Vartan de la A la Z: O de la Orient-Express) © CCC

Eh, lucruri care se întâmplă. Cine intră în apă se udă, iar cine călărește un cal, cade. Dar atâta timp cât nu mor oameni, totul se rezolvă. (Meșterul don Gesualdo) © CCC

În orașele mici, există oameni care ar face kilometri pentru a-ți aduce vești proaste. (Meșterul don Gesualdo) © CCC

Oamenii care s-au întors mereu de la ceva sunt cei care nu au plecat niciodată nicăieri. Pentru că a pleca e deja mult. De întors - nimeni nu s-a întors! ©  CCC

Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite. Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite Să zboare între ceruri şi spume neperechi! Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi în calea unei inimi care închină mării O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării, Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb. Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze, Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!   Un greu Plictis, în care speranţe crude gem, Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem! Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge Sunt, poate, dintre-acelea ce vântul le va sparge Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi... Dar, inimă, ascultă-i cum cântă, pe matrozi! (Briză marină) Traducere: Şerban Foarţă

Nici marea nu are țară și este a tuturor celor care o ascultă, aici și acolo unde soarele se naște și moare. (Familia Malavoglia) © CCC

Ea nu spunea nici un cuvânt, doar ochii ei vorbeau și spuneau multe lucruri. (Meșterul don Gesualdo) © CCC

Bine, dar nu-l pot lăsa să plece! strigă inima ei, dând la o parte vechiul procedeu şi începând să simtă durerea. "Trebuie să existe o cale! (Pe aripile vântului)

Un câine flămând nu se teme de băț. © CCC

Plecare: Dintotdeauna, sunt pe punctul de a pleca. Dar nu-mi place sa plec. Acest lucru ma nelinisteste. (Sylvie Vartan de la A la Z: P de la Plecare) © CCC

Doar marea murmura povestea obișnuită, acolo, jos, în mijlocul stâncilor faraglioni, pentru că nici marea nu are țară, și este a tuturor celor care o ascultă, aici și acolo unde soarele se naște și moare. Într-adevăr, în Aci Trezza are propriul său mod de a murmura și îl poți recunoaște imediat după clipocitul pe care îl face printre acele stânci de care valurile se sparg și sună ca vocea unui prieten. (Familia Malavoglia) © CCC

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci. Te urmăream de-a lungul molatecii poteci, Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi. Nu te-ai uitat o dată înapoi!   Ţi-as fi făcut un semn, după plecare, Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?   Voiam să pleci, voiam şi să rămâi. Ai ascultat de gândul ce-l dintâi. Nu te oprise gândul fără glas. De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

In unele priviri sunt mai multe plecari decat pe cheiul unui port.

Încetul cu încetul, femeile se răreau și, în timp ce orașul însuși adormea, se auzea marea sforăind în apropiere, la capătul aleii înguste și, din când în când, pufnea, asemenea cuiva care se întoarce de pe o parte pe alta în somn. (Familia Malavoglia) © CCC