Întrebam aseară luna gânditoare:
– Dacă prin poiene a rămas o floare
Neculeasă încă pentru draga mea, –
Dacă sus, pe dealuri, pe poteci uitate,
Pretutindeni unde m-ai văzut cu ea,
Raza ta sfioasă printre crengi străbate
De-mi încurcă paşii luminoase fire,
Deşteptând în cale câte-o amintire, –
Dacă până-n ziuă visurile trec
Dar rămân în suflet, – pentru ce să plec?…
– Du-te-n lumea largă, pentru totdeauna,
Trist şi singur du-te, du-te! zice luna.
Şi-ntrebai lumina sufletului meu:
– Dacă fără dânsa timpul trece greu,
Dacă lângă dânsa mi-i aşa de bine,
Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, –
Pentru ce, când toate lacrimile trec
Fără nici o urmă, – pentru ce să plec?…
Sufletu-mi răspunse: – Pe cărări pustii,
Du-te-n lumea largă. Şi să nu mai vii.
Şi-ntrebai atuncea inima-mi trudită:
– Cea dintâi, nebuno, căzuşi în ispită,
Singură-n tăcere, tu eşti vinovată
Că mă cert cu mine şi cu lumea toată.
Când stelele nopţii farmec nu mai au
Fără ochii dragii, – pentru ce să stau?…
Şi-mi răspunse-n şoaptă (o, inima mea!)
– Du-te-n lume singur. Eu rămân cu ea.
(Şoaptele nopţii)
Nici cupele de-argint nu-mi plac,
Nici auritele pocale,
Ci dintre toate cel mai drag
Îmi e căuşul palmei tale.
Vor trece ani. Şi-nnoitoare,
Cu-aceeaşi dragoste de fată,
Voi bea din palma ta, de care
N-am să mă satur niciodată.
Pe-acelaşi drum, ca la-nceput
Vom dogorî mereu la faţă.
Şi-ntâia brazdă-am să-ţi sărut
Pe-obrazul însemnat de viaţă!
Dar dacă, în aceeaşi zi,
Mi-ai da să beau din mari pocale,
Eu, dintre toate, m-aş opri
Tot la căuşul palmei tale.
(Vor trece ani)
Cand iubim cu putere, increderea ca si teama sunt inexplicabile.
Să mă gândesc la tine
este ceva plăcut
și plin de speranță,
ca și cum aș asculta cea mai bună voce din lume
cântând cel mai frumos cântec.
Dar speranța nu mai este de-ajuns pentru mine:
nu mai vreau doar să ascult,
ci vreau să cânt cântecul...
(Poezie din 30 septembrie 1945)
© CCC
Omul are nevoie de dragoste...Viata fara duiosie si fara iubire nu e decat un mecanism uscat, scartaitor si sfasietor.
Dragostea nu este un foc pe care-l inchidem in suflet; totul ne tradeaza, vocea, tacerea, privirea; iar flacarile neacoperite bine izbucnesc mai puternic.
Nu poţi fi iubitor şi plin de compasiune fără să-ţi reprimi dorinţele şi interesele imediate.
(Înțelepciune străveche, lume modernă)
© CCC
Toti oamenii au interes sa se faca iubiti de semenii lor.
In teorie, iti poti iubi aproapele chiar de departe: de aproape este ca si imposibil.
A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea sa nu depinda decat de o singura fiinta; inseamna a te cufunda in infinit, a nu gasi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a o face fericita; a turna maretie in injosire, a gasi alinare in lacrimi indurerate, placere in suferinta si suferinta in placere; adica a intruni in sine toate contradictiile.
Fericirea în dragoste este o stare normală.
(În căutarea timpului pierdut)
O mare durere sa iubesti; o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere.
A iubi inseamna a renunta la toate orizonturile lumii, marginindu-te la unul singur. Si fiecare iubire e o aventura in care pleci in cautarea unui orizont unic, adica a supremei tale dimensiuni sufletesti. Dar o iubire la capatul careia nu culegi amara invatatura ca toate orizonturile sunt amagiri si ca nu exista decat orizonturi pierdute, n-a fost nici o clipa iubire adevarata.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.