Cât despre limbă, instrument al comunicării, ce putem spune decât că ea constituie ritmul și tonalitatea particulară a operei de artă care este cartea. Dar ştiu că din nefericire vorbesc degeaba. Frumoasa noastră limbă, atât de bogată, atât de nobil mlădiată de marile talente, de la Eminescu, la Arghezi, Blaga, lon Barbu şi până la Nichita Stănescu, loan Alexandru (ca să nu-i numesc decât pe cei mari), trece printr-un grav proces de degradare care pare şi ireversibil. După câte noutăţl citesc şi aud cu tristeţe, imi dau seama tot mai clar de generalitatea fenomenului, încurajat de „prestaţiile lingvistice" ale presei şi televiziunii, care sărăcesc, slăbesc şi vulgarizează limba. Și fenomenul cel mai periculos este că nimeni nu mai citeşte. În schimb, se scrie!! Dar cu ce conştiinţă scriitoricească? Nu se mai ştie...
A vorbi despre limba în care gândești, a gândi - gândire nu se poate face decât numai într-o limbă - în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numește iarbă, pentru mine arborele se numește arbore, malul se numește mal, iar norul se numește nor. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci când am învățat o altă limbă.
Limba trebuie sa fie acordata ca o vioara.
Limbajul este cel care dezbină.
(Interviu cu Catherine Argand, febr. 1998)
© CCC
Am scris pentru că era singurul mod de a vorbi în tăcere.
(Mic tratat despre Meduza)
© CCC
Tăcerea este pentru urechi ceea ce este noaptea pentru ochi.
(Ura pentru muzică)
© CCC
A vorbi despre limba romana este ca o duminica. Limba romana este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeste, de aceea, pentru mine, iarba iarba se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvoraste, de aceea, pentru mine, viata se traieste.
Omul este in cautarea unui nou limbaj asupra caruia gramatica niciunei limbi nu va avea nimic de spus.
(Caligrame)
© CCC
Aceasta frontiera extrema a limbajului, unde cuvantul este lacasul fiintei.
© CCC
Cei care vorbesc aceeași limbă formează un întreg pe care natura pură l-a legat dinainte cu o mie de legături invizibile.
© CCC
Am găsit o foarte frumoasă definiție a artei postmoderniste: artă care înfățișează viața și arta în cioburi. Excelent! Totul este fragmentat, totul este sfâșiat, totul este vulgarizat, din nenorocire, degradat sub aspect al formei. Mă gândesc la limba română, care a ajuns unde a ajuns. Este una dintre marile mele dureri. Se vorbește, astăzi, execrabil! Este catastrofal ceea ce se întamplă. Avea Odobescu o vorbă despre limba românească – o “limbă spornică și vârtoasă”, adică o limbă bogată și cu impact. Foarte frumos spus. Impact asupra minţii şi asupra inimii. Or, impactul lingvistic astăzi este zero. Se poate vorbi, se poate trăncăni la nesfârşit, dar fără nici un efect.
A vorbi despre limba in care gandesti este ca o sarbatoare.
Înfrângerea vine din tine însuți. În lumea exterioară, nu există nicio înfrângere. Natura, cerul, noaptea, ploaia, vântul sunt doar un lung triumf orb.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.