Luna se strecoară-alene
Printre ceţi, cernînd scântei,
Şi pe Tristele poeme,
Varsă trist lumina ei.
Pe întinsul drum iernatic,
Troica lunecă în zbor,
Clopoţelul singuratic
Clinchetă chinuitor.
Surugiul pune-n cîntec
Ceva scump, natal şi sfânt:
Cînd al doilea descîntec,
Cînd al inimii avînt...
Nici lumini nu sînt, nici sate,
Frig, pustiu, zăpezi... Şi doar
Stîlpii verstelor vîrstate,
Dinaintea mea răsar...
Mi-i urît... Dar mîine, Nina
Va zîmbi în faţa mea,
Focu-şi va juca lumina,
Ochi în ochi voi sta cu ea.
Minutarul, făr-odihnă,
Drumul său şi-l va urma,
Pe noi singuri stînd în tihnă
Miezul nopţii ne-o lăsa.
Surugiul, cum i-e felul,
Moţăie. Sînt trist, mi-e dor...
Luna-n ceaţă; clopoţelul
Clinchetă chinuitor...
(Drum de iarnă)
(traducere de George Lesnea)
Nimeni nu se poate impaca cu conditia sortii sale; caci in toate exista ceva necunoscut de cel fara de experienta, dar de care cel cu experienta se ingrijeste.
Schimbarea sortii s-o primesti senin...
De treci acum prin ceasuri de furtuna,
nu-nseamna ca asa va fi si maine…
Fii inimos in fata sortii rele,
arata o tarie de granit.
Cand vant prea bun se-abate spre vintrele,
sa ti le strangi la fel de cumpanit.
Adesea cei buni sunt nefericiti si cei rai, fericiti; in virtutea acestei argumentari, deducem ca nu exista providenta.
Ce-i oare întâmplarea decât piatra ce prinde viaţă-n mâna unui sculptor? De providenţă-i dată întâmplarea, dar omul trebuie sa o mânuiască…
Aspirat primo Fortuna labori.
Norocul încurajează prima încercare.
(Soarta zâmbește la primul efort.)
(Vergilius)
Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet, nu s-a stins încă de tot;
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cândva iubită
Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit.
(Eu te-am iubit)
Traducere de Maria Banuş
O albăstriță-n lan crescu de zor
În primăvară. Vara a-nflorit.
Sub ploaia toamnei floarea i-a pălit.
Aceasta-i soarta celui muritor.
(Aceeași soartă)
Traducere de Virgil Teodorescu
Daca se socoteste ca destinul misca si conduce totul, ca nimic nu poate nici sa se abata din calea lui, nici sa-i schimbe cursul, atunci si greselile si delictele oamenilor nu trebuie condamnate si atribuite vointei lor, ci necesitatii si ordinii implacabile a destinului…totusi, oamenii sunt raspunzatori de nenorocirile lor. Caci fiecare este el insusi autorul raului pe care il sufera, si prin propriul sau imbold cade in greseala si ratacire, prin propria sa gandire si atitudine.
Vom avea soarta pe care o vom merita.
(Cum văd lumea, 1934)
O floare veştedă zăresc
Ce-a fost uitată între pagini,
Şi-un vis ciudat, nepământesc
Trezeşte-n pieptul meu imagini.
Pe unde a-nflorit, şi când?
De care Mai avut-a parte?
Şi cine-a rupt-o, cu ce gând?
Şi pentru ce a pus-o-n carte?
Să amintească un bun-rămas?
Vreo întâlnire sub murmure?
Sau vreo plimbare-n molcom ceas
Pe câmp ori poate prin pădure?
Mai sunt pe lume el şi ea?
În ce ungher se află oare?
Sau poate-s veştejiţi aşa,
Precum aici această floare?
(Floarea)
Omul este mai tare ca ursita.
Daca, apucand pe un drum, ti-ai rupt un picior, nu regreta ca n-ai apucat pe un altul, caci nu stii daca nu ti le rupeai pe amandoua.
E bine-n fata sortii sa ma tin darz.
E o greseala sa-ti inchipui ca ai secatuit soarta si ca esti la capatul celor ce pot sa ti se intample.
Sunt unii oameni carora in viata li se intampla intotdeauna ceea ce merita.
Fiecare este făuritorul propriului destin.
(Satire)
© CCC
În liniștea grădinii, în mai, în noaptea grea,
Privighetoarea peste un trandafir cânta.
Nu simte, nu ascultă frumosul trandafir
Când imnul de iubire îl leagănă pe-un fir.
Nu-i cânți și tu asemenea recei frumuseți?
Poete,-n van te strădui făptura să-i dezgheți!
Poete, glasul lirei la ea nu a pătruns –
De-o chemi când înflorește, n-ai să primești răspuns.
(Privighetoarea și trandafirul)
Traducere Radu Boureanu
Au existat zboruri de pasari, curenti de aer si migrene care au decis soarta lumii.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.