Citate latine - Fericire

Este fericit nu acela care pare altora astfel, ci acela care se considera el insusi fericit. Felix est non qui esse aliis videtur, sed qui sibi. (Syrus, Sententiae)

A insemna o zi cu o petricica alba (a socoti o zi fericita). Albo lapillo notare diem.

Eu numar doar clipele fericite. Horas non numero nisi serenas.

Bona praecepta vitam beatam parant. Bunele principii fac viaţa fericită.

Nu sunt fericiti cei ale caror averi nu le cunoaste nimeni. Nec sunt beati quorum divitias nemo novit. (Apuleius, Metamorphoses)

Audi, vide, tace si gaudes esse in pace. Ascultă, priveşte şi taci, dacă-ţi place să fii liniştit.

De bun augur (sub bune auspicii). Bonis avibus.

Sa fii mai fericit decat Augustus si mai bun decat Traian. Augusto felicior, Traiano melior  (sis). (Eutropius, Breviarium)

Cand apare orgoliul, dispare fericirea. Superbia oriente, occidit felicitas.

O, de trei si de patru ori fericiti. O,  terque, quaterque beati. (Vergilius, Aeneis)

Unde-i prea multa viclenie, acolo-i prea putina fericire. Ubi plurimum calliditatis, ibi minimum felicitatis.

Este fericit acela pe care nenorocirile altora il fac prevazator. Felix quem faciunt aliena pericula cautum.

Fericiti sunt aceia care pun toate pe seama intamplarii. Sunt qui in Fortunae jam casibus omnia ponant. (Juvenalis, Satirae)

Cat timp vei fi fericit, vei numara multi prieteni. Donec eris felix, multos numerabis amicos. (Ovidius, Tristia)

Nu va fi fericit niciodata cel pe care-l va chinui fericirea altuia. Nunquam erit felix quem torquebit felicior.

Nu-i este dat oricui sa ajunga la Corint. Non cuivis homini contingit adire Corinthum.* * Corintul era socotit resedinta ideala, datorita placerilor si desfatarilor oferite.

Fericirea intretine invidia. Felicitas iracundiam nutrit. (Seneca Philosophus, De ira)

Intamplarile fericite trec in zbor pe langa noi, cele rele vin dupa ele. Meliora praeter volant, deteriora succedunt. (Seneca Philosophus, Epistulae)

Am trăit și eu în Arcadia. Et in Arcadia ego. Arata nestatornicia fericirii. Arcadia, regiune muntoasă din vechea Grecie, aflată în centrul Peloponesului, locuită de păstori, era considerată de poeţi un ţinut al vieţii idilice, fericite, un fel de rai pe pământ. În acest sens, cuvintele Et in Arcadia ego! „Şi eu am trăit în Arcadia!" exprimă regretul după o fericire pierdută.

Intelepciunea insasi ne arata ca nu toti cei buni sunt si fericiti. Prudentia ipsa hoc videt, non omnes bonos esse etiam beatos. (Cicero, Tusculanae Disputationes)