Citate de Lucian Blaga

Poetul este nu atat un manuitor, cat un mantuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturala si le aduce in starea de gratie.

Limba materna a pasiunilor n-are sintaxa.

Cu cat omul care sufera se vaita mai putin, cu atat ma misca mai mult.

Nu esti mandru cand te gandesti ca zeii, obisnuiti cu lumina si vesnicia, daca s-ar cobori pe pamant n-ar putea suporta greul acestei vieti, in vreme ce tu invingi si nazuiesti spre culmi?

Zeii stimuleaza si rodesc, idolii absorb si sterilizeaza.

A nu trai in zadar. A nu trai in zadar inseamna a sti sa dai vietii pamantesti aspectul unei captivitati ceresti.

Unii isi analizeaza cu atata staruinta slabiciunile, incat ajung sa le dea alt nume...

Excesele introspectiei: in oglinda in care te privesti nu incerca sa-ti vezi si respiratia. Altfel, ii tulburi luciul. Si atunci, nu te mai vezi deloc.

Nu te chinui inainte de vreme, deoarece suferintele de care te temi, ca si cum te-ar ameninta dintr-o clipa in alta, poate ca n-au sa vina niciodata…Unele ne chinuiesc mai mult decat trebuie, altele ne chinuiesc, desi n-ar trebui deloc.

Orice opera de arta mai veche are doi autori: artistul care a plasmuit-o si timpul care i-a adaugat patina, ce contribuie in asa de mare masura la farmecul operei. Cateva secole prefac pe unicul autor initial in simplu colaborator la propria lui opera.

Pentru nimic nu cheltuim atata forta ca pentru lucrurile pentru care avem o ”slabiciune”.

Idealurile umanitatii s-au impus intotdeauna cu mijloace inumane.

De multe ori e o datorie sa vedem in culori mai negre decat e de fapt; pentru ca din aceasta vedere sa izvorasca o lupta mai hotarata spre mai bine.

Sunt rauri care isi sapa albia prin munti de var; ele trec prin sanul muntilor si ies din nou la iveala la departari considerabile ca rauri mari. Cand cautam izvorul lucrurilor, patim cam ce patim cu raurile acestea; tot mergem pe albie in sus si credem ca acolo e izvorul raului unde-l vedem iesind din sanul muntelui…Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe.

A cunoaște. A iubi. Încă-odată, iar si iară, a cunoaște-nseamnă iarna, a iubi e primăvară.   A iubi - aceasta vine tare de departe-n mine. A iubi - aceasta vine tare de departe-n tine.   A cunoaste. A iubi. Care-i drumul, ce te-ndeamna? A cunoaste - ce-nseamna? A iubi - de ce ti-e teama printre flori si-n mare iarba?   Printre flori si-n mare iarba, patima fara pacate ne rastoarna-n infinit cu rumoare si ardoare de albine rencarnate.   Înc-odata, iar si iara a iubi e primăvară. (Primăvara)

Ceea ce istoria nu uita devine legenda. Ceea ce istoria uita devine istoriografie.

Nu-ti imbogatesti sufletul cu adevaruri marunte; cine si-ar face avere adunand praful de aur imprastiat pe pamant?

Legile morale se schimba dupa locuri si timpuri; unii gasesc in aceasta un motiv sa nu asculte de niciuna...

Prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie.

Ce teorie a cunoasterii adopti este un pas de o importanta enorma pentru viata sufleteasca, caci teoria cu­noasterii nu este o simpla teorie intre multe altele, ci inceputul stralucit sau dezastruos al unei adanci sau marginite conceptii despre lume.