Citate celebre pe teme

Spaţiul este respiraţia artei. © CCC

Singurul temei ce poate justifica o actiune omeneasca este placerea pe care fapta o harazeste faptuitorului. De indata ce un om cu personalitate investeste in ea un gram de placere, orice treaba searbada devine inflacarata.

A iubi inseamna a actiona. (Opere complete, 1970) © CCC

Ex abundentia cordis os loquitur. Gura vorbeste dupa multiplele sentimente ale inimii. (Vulgata, Matei)

Nimic nu se pierde, nimic nu se creează, ci totul se transformă. © CCC sau Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, ci totul se transformă.

Sa-ncepem maine…zice unul. Iar maine tot asa va spune. Si ce inseamna azi? Inseamna o noua zi care apune! Mereu veni-va un alt maine, se va topi mereu in ieri, si anii nu-ti vor mai intoarce pierdutele intarzieri.

Totul in viata noastra depinde de noi insine; asa de mare e puterea vointei noastre, incat tot ceea ce vrem cu putere si seriozitate sa devenim - devenim. Daca cine­va are o idee perfect clara de ceea ce vrea sa faca, va si putea sa aleaga mijloacele potrivite pentru infaptuirea ei.

Prima conditie a fericirii se afla in noi insine.

Avem mult prea mult adevar! In ziua de azi ne-ar trebui mai multa frumusete.

Ceea ce face puterea legii e dreptatea pedepsei, mai degrabă decât asprimea ei. (Spiritul legilor)

Totuși, mi-aș fi dorit să numiți măcar treizeci dintre acei scriitori care, după părerea dumneavoastră, scriu mai bine decât mine în Italia, ca să învăț de la ei să scriu puțin mai bine decât mine. (Satira literară) © CCC

Televizorul necesită doar un act de curaj din partea telespectatorului, dar este supraomenesc, și anume, să-l închidă. © CCC

Nu dispretuiti sensibilitatea nimanui; sensibilitatea fiecaruia e propriul sau geniu. (Rachete)

Sunt liber cand sunt cu mine insumi…dupa cum greutatea formeaza substanta materiei, tot asa libertatea este substanta spiritului.

Omul este o trestie, cea mai slaba din natura, dar este o trestie ganditoare. Nu e nevoie ca intregul univers sa se inarmeze pentru ca sa-l striveasca. Un abur, un strop de apa, ajunge ca sa-l ucida. Dar chiar daca universul l-ar strivi, omul inca ar fi mai nobil decat cel care-l ucide, fiindca el stie sa moara si isi da seama de avantajul pe care universul il are asupra lui. Pe cand uni­versul nu stie nimic din acestea.

Artistul creator are ceva in comun cu eroul. Desi functioneaza pe alt plan, si el isi imagineaza ca are solutii de oferit. Isi jertfeste viata pentru a infaptui triumfuri imaginare. Si la incheierea fiecarei grandioase experiente, fie a politicianului, a razboinicului, a poetului sau a filozofului, problemele vietii continua sa pastreze aceeasi infatisare enigmatica. Se spune ca cele mai fericite popoare sunt acelea care nu au istorie. Popoarele cu istorie, cele care au faurit istoria, par sa nu fi izbutit altceva, prin infaptuirile lor, decat sa fi accentuat caracterul etern al luptei. Si, pana la urma, pier si ele ca si acelea care nu au depus nicio stradanie, care s-au multumit sa traiasca si sa se bucure de viata.

...Se pare ca a trecut acea perioada mondiala a istoriei universale, in care actiunile individuale ieseau in evidenta; eroii timpurilor mai noi sunt insesi popoarele, partidele, masele; tragedia moderna se deosebeste de cea antica prin aceea ca astazi corurile sunt acelea care actioneaza si joaca rolurile principale, pe cand zeii, eroii si tiranii, care erau pe vremuri personaje active, sunt redusi la rolul unor reprezentanti mediocri ai vointei partidelor si actiunii popoarelor.

Cine nu se considera un om fericit este un nefericit, chiar daca ar fi stapanul lumii.

Te apuca groaza cand cantaresti la rece tot ceea ce sta in calea pacificarii oamenilor. Cate veacuri vor mai trebui sa treaca pana cand evolutia morala va eradica din omenire intoleranta instinctiva, respectul innascut pentru forta brutala, placerea asta fanatica a animalului de a triumfa prin violenta, de a-si impune prin violenta felul lui de a simti, de a trai, celor mai slabi, care nu simt, care nu traiesc ca el?

Voioșia lui Coșbuc are însă și un revers trist, în viață fericirea alternând cu suferința. Pe nesimțite, idila se preface în trenos sau chiar bocet, într-o jelanie sfâșietoare, intonată ca o melodie litanică de înțeles misterior, obscur ca în Cântectul fusului, conținând o simbolistică stranie a crizei erotice juvenile. (Despre Coșbuc)