O, dacă Soarta ne unea,
Cum îmi juraseși, mi se pare,
N-aș mai fi fost, în pacea mea,
De-atâtea nebunii în stare!
De vină tu ești, deci, deși
Certat sunt eu, pentru păcate,
De cei ce n-au de unde ști
Că tu ai rupt logodna, poate.
Mi-era, ca și al tău, curat
Pe-atuncea sufletul, de-aceea
Putea curma orice păcat. -
Azi, altuia îi ești femeia!
Aș fi în stare să-i zdrobesc
Și liniștea și fericirea,
Dar pentru că te mai iubesc, regret
Nu-l pot urî - așa mi-e firea!
De când plecat-ai, în zadar
Îmi caut tihna, chip de înger!
Tot ce găseam la tine, doar
La multe caut azi, și sânger!
Adio, deci, nu te regret,
Nădejdea-n ajutor nu-mi vine;
Mândria însă-ncet, încet,
M-o face să te-alung din mine!
(…)
Azi, caut alte bucurii:
În câte o ceată zgomotoasă
(Pe gânduri, aș înnebuni!)
Încerc sa uit tot ce m-apasă.
Dar chiar așa, câte un gând
Se mai strecoară prin beție, -
Și diavolii m-ar plânge - aflând
Că te-am pierdut pentru vecie!
(Unei doamne)
Dragostea cea mai puternică este cea neîmpărtăşită. Aş fi preferat să nu ştiu, dar asta e realitatea: nimic nu e mai rău decât să iubeşti pe cineva care nu te iubeşte — şi, în acelaşi timp, este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Să iubeşti pe cineva care te iubeşte este narcisism. Să iubeşti pe cineva care nu te iubeşte, asta da, e dragoste.
(Dragostea durează trei ani)
Pentru cel care iubeste mult, e o placuta razbunare sa faca, prin felul sau de a se purta, dintr-o fiinta nerecunoscatoare, una foarte nerecunoscatoare.
(Caracterele - Despre inima)
Prietenia este mai degraba o poarta de iesire decat o poarta de intrare spre iubire.
L'amitié est plus souvent une porte de sortie qu'une porte d'entrée en amour.
(Aphorismes du temps présent)
© CCC
Intregul univers se supune Iubirii; iubiti, iubiti, orice altceva nu inseamna nimic.
© CCC
Verbul “a iubi” este dificil de conjugat, trecutul sau nu este simplu, prezentul este doar indicativ si viitorul este intotdeauna conditional.
© CCC
Daca iti place o floare, nu o culege.
Pentru ca, daca o culegi, ea moare
si inceteaza sa mai fie ceea ce iti place.
Deci, daca iti place o floare, las-o sa traiasca.
Iubirea nu inseamna posesiune.
Iubirea inseamna apreciere.
© CCC
O iubire fără un respect adânc şi fără admiraţie este doar o prietenie.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.