Poporul român este o enigmă și un miracol istoric.
(Invaziile barbare și popularea Europei, 1937)
“O enigmă și un miracol istoric: poporul român” este titlul unei secțiuni, ce conține două capitole, a lucrării istoricului francez Ferdinand Lot, Invaziile barbare și popularea Europei, 1937. Acest titlu a devenit titlul unei cărți a lui Gheorghe I. Brătianu care a fost discipolul lui Ferdinand Lot. În această carte, Gh. Brătianu, în spiritul obiectivității științifice, examinează originile poporului român și susține continuitatea daco-romană pe teritoriul actual al României de la cucerirea Daciei de către Traian și până în epoca contemporană.
Referitor la problema originilor poporului român, care a stat timp de două sute de ani în centrul unei vaste controverse la scară europeană, Gh. Brătianu declara: “Dacă există o cheie a enigmelor și o explicație a miracolelor, nu le putem găsi, cel puțin în domeniul studiilor istorice, în dezlănțuirea patimilor și a dușmăniilor naționale”.
© CCC
Când un popor împovărat sub lanțuri grele ezită să le rupă cu propriile mâini, poate schimba cu ușurință tiranii, dar nu își poate câștiga niciodată libertatea.
© CCC
Un popor de oi dă naștere, în cele din urmă, unui guvern de lupi.
(Zece negri mititei)
© CCC
Irlandezii spun că necazul tău este
și necazul lor
și bucuria ta este și bucuria lor? Aș dori
să pot crede acest lucru.
Sunt tulburată, sunt nemulțumită, sunt irlandeză.
© CCC
Va fi neplăcut, zice Dumnezeu, dacă nu vor mai fi acești francezi. Sunt lucruri pe care le fac, nu va mai fi nimeni care să le înțeleagă.
(Misterul Sfinţilor Inocenţi)
“Viețile poporului francez au fost plantate, dezrădăcinate și replantate de-a lungul istoriei. Cuceritorii romani au lăsat francezilor un sentiment de fast și grandoare, precum și o afinitate pentru control și organizare birocratică. Romanii au introdus conceptele de centralizare și birocrație complexă care au prins rădăcini în inimile și mințile franceze. Conceptul actual de grandoare al Franței a fost pentru prima dată îndreptat asupra poporului francez în timpul lui Ludovic al XIV-lea. Din această epocă epică a apărut ideea că francezii erau gardieni ai valorilor universale prețuite și că țara lor era un far pentru întreaga lume. Francezii se vedeau favorizați, posesori de idei și valori râvnite și prețuite de restul omenirii. După cum se spune, poetul francez Charles Peguy a scris: „Ce neplăcut va fi, zice Dumnezeu, dacă nu vor mai fi francezii.”.”
(Martin J. Gannon, Rajnandini Pillai – Understanding Global Cultures / Înțelegerea culturilor globale)
© CCC
Am uitat verticala, ne-am întins pe orizontala profitului, ne-am năclăit în mocirla materiei. Spiritul nu mai este în noi. Suntem numai o poftă a trupului… Sau a banului… De aceea românul spune că “banul e ochiul dracului”. E o veche zicală și e adevărată. Te dezumanizează. Sunt atât de îndurerată de spectacolul contemporan, încât greu mă pot despătimi, privind cu indiferență împrejur. Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă, cei care au maşini de miliarde şi pe care le schimba frecvent, dar nu ar da un leu săracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici… Iar asta înseamnă să-ţi pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tău, pentru tot ceea ce este creaţie, spirit. Peste tot auzi manele… nişte orori. Apoi lipsa de cuviinţă; noi eram un popor cuviincios, iar acest cuvânt a dispărut din vocabularul nostru. Există în noi acest impuls de vulgarizare, de înjosire. Suntem cufundați în mlaştina materiei. Avem ce merităm, din toate punctele de vedere.
Prima condiţie a unui român este să creadă că poporul român este aşa cum sunt pomii, cum sunt animalele, cum e regnul mineral sau vegetal sau animal… Ce face poporul român e mai puţin important decât faptul că el este pe lume.
În principiu, am certitudinea invincibilităţii poporului român; şi că, aşa cum a ieşit din impas cu Ceauşescu, va ieşi din orice impas. Aşa cum a făcut Unirea Principatelor, împotriva a trei mari puteri, otomană, austriacă şi rusă, şi a făcut unitatea înaintea Unităţii Italiei… E atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuţile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinţei mele că poporul român nu poate fi înfrânt.
Va veni o vreme când acest popor, care n-a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă. Din această ţară, trecută sub tăcere, vor răsuna cântece şi muzică. Neamul acesta va renaşte şi lumea se va mira ca de o minune să afle, în sfârşit, tot ceea ce el posedă din conştiinţa universală.
Un popor nu este decat ocolul pe care il face natura pentru a ajunge la sase-sapte oameni mari.