Citate despre Daruri

De ce ii este omului de astazi foame? De iubire si de sens.

Deschide-ți gura și închide-ți ochii și vezi ce îți va trimite Zeus. © CCC

Daruind lumina pe care nu o ai, o vei dobandi si tu.

Fără daruri, Crăciunul nu ar fi Crăciun. (Cele patru fiice ale doctorului March / Micuțele doamne)

Frumuseţe, minte, vorbire aleasă; zeii nu dăruiesc aceluiaşi om toate harurile, o ştim prea bine. (Odiseea)

Chipul în care dăm face mai mult decât ceea ce dăm. (Théodore)

O, pentru câte haruri mi-ai dăruit de-atunci, Ți-aș da atâtea imnuri cât fir de iarbă-n lunci, Ți-aș da atâtea lacrimi câți stropi pe-un cer senin, Dar numai doi ochi, Doamne, și doi genunchi Ți-nchin! (Pe ulițele lumii)

Bis dat qui cito dat. Dă dublu cel ce dă repede. (Syrus)

Ma daruiesc tie, dar darul acesta al persoanei mele, mister, se preschimba, inexplicabil, in darul unui nimic.

Prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement circumstantial de timp, sau de loc, sau de mod.

De-ar fi să-ți împărtășești odată Tu bogățiile ce ai, Din toate darurile tale, Ți-aș cere-o lacrimă să-mi dai.   Mi-ai da atunci un strop de suflet, Ce din adâncuri îmi răsare, Căci numai din adâncul mării Se pescuiesc mărgăritare... (O lacrimă)

Te leaga de lume ce-i dai, nu ce-ti da.

Aventura nu-i sa te urci pe un yaht supraelegant si sa faci inconjurul lumii; aventura (si romantism) este sa-ti rodesti viata care ti-a picat acolo unde te-ai nascut din intamplare si-n conditiile date. Asta e tot ce poate fi mai legat de primejdii, de neprevazut si de Mister.

Ceea ce păstrezi piere, ceea ce oferi înflorește: darul are mult mai multă valoare umană decât egoismul. Proverb auvergnez © CCC

Am dat totul soarelui, totul, in afara de umbra mea. © CCC

Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară? Din nori îți cos o rochie ușoară, Din ghiocei îți fac o cingătoare, La gât îți pun șirag de lăcrămioare.   Te-ncalț cu pantofiori de toporași, Să fii cea mai frumoasă din oraș. Vrei și brățări? Ba încă și cercei? Îți fac un set complet din brebenei.   Și gata! Nu mai am, știi bine C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine! Mai vrei și pace, bucurii și sănătate? Din astea n-am, la Dumnezeu sunt toate.   Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchea, Rugându-mă la El să ți le dea!

Tu ești în inima mea ca un dar neașteptat și mult prea scump, pe care îl cercetez mirată iar și iar, cu-aceeași nesecată desfătare.   Ești tainica-mi putere și mândrie, de când te știu mi-i cerul mai aproape și nu mai pot durerile să vie, să-mi tulbure-ale sufletului ape.   Tu mi-ai făcut tărâna mai ușoară și inima așa de dulce, grea, ca ramura ce toamna se-mpovară de greutatea roadei de pe ea.   Asemeni unui mare cer cu stele, mi te-ai răsfrânt în suflet ca-ntr-un lac, și-adânci de-atuncea-s gândurile mele, de aur glodul inimii, sărac.   Acestea toate să ți le plătesc nu voi putea, ci lasă-mă măcar, risipitorul meu, să te iubesc, din darurile tale dându-ți dar. (Daruri)

Veneam cântând spre ochii-ți visători, cu mari buchete-n braț. Aveai pe masă grădini și-alei de felurite flori, ca în Liban, pontifica mireasă.   Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi, sau flori în munți, pe niște stânci severe, flori grase tolănite-n clime dulci și flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.   Dar tu ai râs de gestu-mi desuet și de neprihănita-i vâlvătaie, ai pus sub îndoială un poet buchetul risipindu-l prin odaie.   M-am răzbunat atunci pe flori. Și sunt dușmanul lor de temut. Dau foc prin Rome de trandafiri, cutreier devastând hectare mari de flăcări și arome.   Fără grădini prin anii mei te plimbi, prădând frumos dactilii amintirii. Am palme însângerate și cu ghimpi, că-n drum am pălmuit toți trandafirii. (Prinos de flori)

Vorbele "a face" si "a fi" sunt deopotriva de gingase: unul prin evanescenta lui, celalat prin vesnicia lui.

Sacrificiul e o constanta a istoriei si un imbold al omului. Fara de sensul sacrificiului suntem lipsiti de uneltele constructiei.