Am luat de peste tot, din isihasm, din indianistică, din ortodoxie, din medicina tibetană, din meditaţie, tot felul de învăţături care să mă ajute să-mi păstrez echilibrul. Din ele extrag ceea ce voi aţi putea numi fericire. Însă eu nu-i spun aşa, prefer să-i spun muzică interioară. Mă duc acum acasă, de pildă. Ai mei ştiu că vin obosit de la clinică şi-mi dau ceva de mâncare. Dar asta nu e esenţial. Esenţial e că mă retrag la ale mele. Care sunt ele? Soluţia mea e eclectică, nu e o pilulă. E un mix în care intră rugăciunea, lectura, muzica...
Suntem fericiti atunci cand orice este inauntrul nostru are drept corespondent ceea ce se afla in afara.
Nu-ti destainui fericirea unui om mai putin fericit decat tine.
A nu te simti fericit decat prin comparatie, inseamna sa te condamni sa nu fii niciodata fericit cu adevarat, pentru ca intotdeauna trebuie sa lupti pentru a ajunge sau a depasi pe cineva.
© CCC
Nu cred că avem un „drept” la fericire. Dacă ți se întâmplă să găsești fericirea, spune mulțumesc.
Ceea ce mă interesează nu este fericirea tuturor oamenilor, ci a fiecăruia.
(Spuma zilelor)
© CCC
Nu-i oare un lucru minunat sa ne straduim sa-i lasam pe oameni mai fericiti de cum am fost noi?
Omul intelept se simte fericit cand dobandeste propria lui aprobare, iar cel prost cand se recomanda aplauzelor celor aflati mai presus de el.
Orice fericire este o capodopera.
Fericirea adevarata e intotdeauna o clipa. Mai mult n-ar putea indura firea omului, care, deseori, intr-o viata de multi ani, nu are norocul sa intalneasca nici clipa aceasta, nici macar sa se apropie de ea.
Căsătoria e un lucru imposibil și, totuși, e ultima soluție.
(Scrisoare către Jacques Rivière)
Cand o usa a fericirii se inchide, o alta se deschide; dar deseori ne uitam atat de mult la usa inchisa, ca nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.
When one door of happiness closes, another opens; but often we look so long at the closed door that we do not see the one which has opened for us.
Este o mare greșeală să nu-ți vezi propria fericire.
(Vară în Nohant)
© CCC
Learn how to be happy with what you have while you pursue all that you want.
Invata cum să fii fericit cu ceea ce ai, in timp ce urmăresti tot ceea ce doresti.
Jim Rohn
Fericirea adevarata n-o are, nu poate s-o aiba, decat acela care o da... si, ca s-o dai, nu e nevoie s-o ai; iar ca s-o ai, trebuie sa-ncepi prin a o da.
Cei ce n-au fost vreodata nefericiti nu sunt demni de fericirea lor.
Cred că fericirea e un cuvânt de dicţionar. Sunt momente de mulţumire, e o desprindere de tine, de ceilalţi, dar, ca stare permanentă, aşa ceva nu există.
Fericirea este un lucru minunat: cu cat o dai mai mult, cu atat mai mult iti ramane.
Ceea ce mă interesează nu este fericirea tuturor oamenilor, ci a fiecăruia dintre ei.
(Spuma zilelor)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.