Cu cat ma gandesc mai mult la viata omeneasca cu atat sunt mai convins ca trebuie sa-i dam Mila si Ironia ca martori si ca judecatori, asa precum egiptenii chemau asupra mortilor lor pe zeita Isis si pe Mephtis. Ironia si Mila sunt doua sfetnice minunate; una zambind, ne face viata amabila; cealalta, care plange, ne-o face sacra. Ironia pe care o invoc eu nu este cruda. Ea nu-si bate joc nici de iubire, nici de frumusete. E blanda si binevoitoare. Rasul ei potoleste mania si tot ea ne invata sa glumim pe seama railor si a prostilor, pe care, fara ea, am putea avea slabiciunea sa-i uram.
Mai degraba vei pastra relatii bune cu cineva, nedandu-i nimic, decat dandu-i ceea ce nu mai poti continua sa ii dai, sentimente sau lucruri.
Oamenii n-ar fi fost niciodata altceva decat niste monstri, daca natura nu le-ar fi dat mila, sprijinita pe ratiune.
A regreta ca nu te-ai nascut altfel inseamna a regreta ca te-ai nascut tu, si nu s-a nascut altcineva. A dori sa fii altfel inseamna a dori sa mori tu si sa se nasca altcineva. Caci tu, tu esti tu.
Exista in lume trei lucruri care nu merita nici o mila: ipocrizia, frauda si tirania.
Mila, cand nu e insotita de o iubire infinita, e mai ofensatoare decat dispretul.
Unii concep viata ca un râu, in voia caruia nu ai decat sa te lasi, ca sa ajungi la ţarmuri inflorite. Altii o concep ca un curent, in susul caruia trebuie sa inoti voiniceste, cu speranta indoielnica de a ajunge la un mal aspru, unde sa-ti odihnesti capul obosit.