Citate de Gabriel García Márquez

Un prieten adevarat te prinde de mana si iti atinge inima.

Ar trebui să ne naştem bătrâni, Să venim înţelepţi, Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume. (Ar trebui)

Nu-i nimic în neregulă să te naști într-o curte de păsări atunci când ieși dintr-un ou de lebădă. (Rățușca cea urâtă) © CCC

Din ciocnirea a doua pietre nu se naste o piatra, ci o scanteie.

A traduce este forma cea mai profunda de a citi.

A fi parizian nu inseamna a fi nascut la Paris, ci a trai acolo… Nu inseamna sa te nasti acolo, ci a renaste acolo. © CCC

Oamenii nu se nasc o dată pentru totdeauna în ziua când vin pe lume, viața obligându-i să se nască din nou, chiar de mai multe ori. (Dragostea în vremea holerei)

Doamne, de ce ne-am nascut tineri? N-ar fi fost mai bine sa ne nastem batrani si sa intinerim an de an? Cat de bine am intelege intamplarile din viata si cat de ingaduitori am fi cand am judeca pe altii!

Sa te nasti inseamna sa fii introdus intr-un angrenaj din care nu iesi decat uzat si sfaramat.

Nimic nu se naște și nimic nu piere, ci lucrurile care există deja se combină și apoi se separă din nou. (Fragmente) © CCC

Un singur minut de impacare merita mai mult decat o viata intreaga de prietenie. (Un veac de singuratate) © CCC

Tot ceea ce se petrece are un anumit sens.

Forta invincibila care a impins lumea inainte nu e iubirea fericita, ci aceea implinita.

Ne nastem de doua ori? Da. Prima data, in ziua in care ne nastem pentru viata; a doua oara, in ziua in care ne nastem pentru iubire. © CCC

Nu iti petrece timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu tine.

Nu este nimeni născut sub o stea nefastă, există doar oameni care nu ştiu să citească cerul. © CCC

I-as da aripi unui copil, dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.

Nu-i deloc rău să te naști în curtea de păsări când ai ieșit dintr-un ou de lebădă. (Rățușca cea urâtă)

Daca barbatii ar trebui sa nasca, nici unul nu ar trece dincolo de primul copil. © CCC

Ar trebui să ne naştem bătrâni, Să venim înţelepţi, Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume, Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge. Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând, Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei, Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi, Să fim copii la naşterea fiilor noştri. Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi, Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim, Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici, Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu… (Ar trebui)