Citate de Antonio Porchia

Treburile casnice nu m-au deranjat niciodată... ceea ce m-a deranjat, mai târziu, a fost faptul că era de așteptat ca aceasta să fie viața ta... când ești casnică, ești constant întreruptă. Nu ai spațiu în viața ta. © CCC

Viata este ceea ce se intampla atunci cand esti ocupat cu alte proiecte. © CCC

Ce minunat e sa fii in viata: sa traiesti, sa respiri si sa pasesti cu picioarele pe pamant. Din ce motive i-am invidia pe zei?

Viața este arcul, iar coarda este visul. Unde este Săgetătorul? © CCC

A trăi - aceasta ia prea mult timp oamenilor.

Viata poate fi inteleasa numai privind inapoi, dar vorbind cu blandete, si tinand in mana un ciomag, veti ajunge departe.

Viata pe care o duce omul este adesea contrariul sufle­tului sau.

Trebuie sa ne ducem fiecare propria noastra viata, fara egoism si fara sa-i socotim pe ceilalti numai ca niste mijloace, dar totodata fara sa ne tagaduim cu totul pe noi insine, sa ducem o viata de sine statatoare si potrivita firii noastre, cu un echilibru rational intre indatoririle fata de altii si indatoririle fata de noi.

Urasti viata? Nu cred. Viata e ca o femeie pe care o iubesti si care te insala. Toata ura ce ti-o indrepti impotriva ei e in fond tot dragoste.  Oare ai uri pe femeia care te-a inselat daca n-ai mai iubi-o inca?

Viata este eternitatea în miniatură.

Fiecare clipă a vieții poartă în ea o valoare de miracol și o față de eternă tinerețe.

I – Oh! Doamne

Oh! Doamne, rău m-ai urgisit, În soarta mea m-am împietrit Rămân ca marmura de rece… Să plâng, să sufăr, am uitat. Am fost un cântec care trece, Şi sunt un cântec încetat Rămân ca marmura de rece… Uscat e tot ce-a înflorit, Entuziasmul a murit, Şi a mea inimă a-ngheţat…

Am fost un cântec care trece Şi sunt un cântec încetat. II – Ţărână

Ţărână — suntem toţi ţărână, E de prisos orice trufie… Ce-a fost, în veci are să fie… Din noi nimic n-o să rămână. Zadarnic falnice palate Sunt în pământ rădăcinate Nici o pieire nu s-amână. Despoţi, cu frunţi încoronate, Poeţi, cu harpe coronate, Filozofi, oameni de ştiinţă, Păgâni, vestiţi prin necredinţă, Nici o pieire nu s-amână… Ţărână, suntem toţi ţărână.

III – Iertare

Iertare! Sunt ca orice om M-am îndoit de-a ta putere, Am râs de sfintele mistere Ce sunt în fiecare-atom… Iertare! Sunt ca orice om. Sunt ticălosul peste care Dacă se lasă o-ntristare De toţi se crede prigonit, Dar, Doamne, nu m-ai părăsit… Sunt om ca orice om — iertare.

IV – Duşmanii

Duşmanii mei se înmulţesc Şi nedreptatea mă-nfăşoară… Abia mai pot să mai trăiesc De cine n-am lăsat să moară, Aleargă toţi şi mă-nnegresc, Ah! Viaţa nu este uşoară.

V – Zburam

Zburam pe aripi strălucite… Copilul cel de altădată Nevinovat ca şi o fată Neveştejită de ispite, E azi mocirla noroioasă Cu adâncime-ntunecoasă Şi cu miasme otrăvite. Sunt eu de vină, sau nu sunt, Oh! Dumnezeule preasfânt, Auzi-mi glasul pocăinţei, Redă-mi puterea biruinţei, Refă-mă omul care-am fost Sau dă-mi obştescul adăpost… Zburam pe aripi strălucite.

VI – Şi-au zis…

Şi-au zis: — e singur — e pierdut Asupra mea se năpustiră… Onoarea mea o nimiciră,

Am sângerat, dar am tăcut. Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră; Din inimă nu mi-au lăsat Un singur colţ nesfâşiat. Fraţi, rude, toţi mă duşmăniră, Pe cât plângeam, pe-atât rânjiră, O ţară-ntreagă s-a-ntrecut Să-mi dea venin — şi l-am băut. Dar, Doamne, nu te biruiră. VII – Cât am trudit…

Cât am trudit, cât am muncit, Şi cum nimic n-am folosit, În lume nu este răsplată… Dreptatea este blestemată, Şi omul bun nesocotit. Pe fruntea mea n-am nici o pată — Zadarnic! — sunt un osândit, În lume nu este răsplată. Cât am trudit, cât am muncit.

VIII – Eram

Eram puternic împărat Prin sufletească poezie, Prin tinereţe, prin mândrie, Prin chip de înger întrupat. Mi se-mplinea orice dorinţă,

Era o lege-a mea voinţă; Râdeam de orice duşmănie… Prin sufletească poezie, Domneam de soartă nencercat. Eram puternic împărat. IX – N-am în ceruri

N-am în ceruri nici o stea… Soarta mea e soarta rea, Am pierdut orice credinţă Înecată-n suferinţă, Am pierdut orice putere Nimicită de durere; Însă viaţa nu-mi blestem Şi nici moartea nu mi-o chem; Fără scop trăiesc în lume Nu mai sunt decât un nume, Nu mai plâng, nici nu mai gem, Iar cuprins de griji amare, Nu mai sunt decât răbdare… N-am în ceruri nici o stea.

X – Doamne, toate…

Doamne, toate sunt prin tine Şi averea, şi puterea, Fericirea, mângâierea Ce ne trebuie ştii bine. Dai cu dreaptă socotinţă

Mulţumiri şi suferinţă Lui Isus i-ai dat o cruce Căci ştiai c-o poate duce; Când dureri ne dai şi nouă, Ne dai plânsul ca o rouă; Când dai marilor putere, Nu le dai nici o plăcere, Când dai răilor cruzime, Dai blândeţe la victime. Eşti puterea înţeleaptă Şi justiţia cea dreaptă; Fă oricând ce vrei din mine. Doamne, toate sunt prin tine… XI – M-am uitat

M-am uitat la fericiţi… I-am văzut nemulţumiţi E orice zădărnicie. Cei pe care-i vezi în slăvi Adăpaţi sunt cu otrăvi; Cei trăiţi în sărăcie Plâng pe-a lor nemernicie; Cei mai mândri împăraţi Sunt de chinuri zbuciumaţi E orice zădărnicie. Vai, născut eşti să trăieşti, Nencetat să pătimeşti Fii frumos, fii sănătos, Eşti de-acelaşi vierme ros; Traiul crud şi nempăcat

Te sfărâmă nencetat, Să te soarbă are pripă, Nu-ţi dă pace de o clipă. Bogăţie, sărăcie, E orice zădărnicie. Sănătate, tinereţe, Minte, suflet, frumuseţe, Tot ce-a fost, ce-are să fie, E orice zădărnicie. Fiţi, trăiţi, dar nu doriţi… M-am uitat la fericiţi. (Psalmi moderni)

Esentialul, in viata, nu este niciodata exprimat.

Nu poti uita ca timpul trece decat intrebuintandu-l.

Arta vieții constă într-o readaptare constantă la împrejurări. (Cartea ceaiului) © CCC

Dar ce este viaţa, dacă nu un lanţ de absurdităţi inspirate?

Trăim în Caragiale, visând la Eminescu.

Viata este prea scurta pentru a munci atat de mult. © CCC

Trebuie să ne zbatem ca să trăim, trebuie să păşim ca să avansăm, trebuie să înotăm ca să ne salvăm.

A trai nu inseamna a respira, ci a actiona.