Ea gândea: cartea este la fel de importantă ca pâinea, apa, electricitatea…
(Acrobații)
© CCC
După prietenii buni, cărțile bune mă încântă.
Întotdeauna și oricând, țin în mâini
Faimoasele cărți ale grecilor și romanilor.
O, mare dar de la Dumnezeu este să iubești lectura!
(Povești, Epistola către părintele Rapin)
© CCC
Când scriu o carte, îmi doresc mai presus de toate ca cititorul să se distreze. Am o scrisoare de la Jean Anouilh care îmi spune: „Am râs singur când am citit cartea ta!”. Asta mă face fericit! Acest gen de literatură este descurajat pentru că literatura „Trebuie să fie serioasă”. Ei bine, păcat. Veselia este cel mai important lucru în viață. Poți spune cele mai rele povești așa…
© CCC
Un om nu înțelege o carte profundă până când nu a văzut și nu a experimentat măcar o parte din ceea ce conține.
(ABC-ul lecturii)
© CCC
Cred că sunt, dacă nu chiar prima, una dintre primele persoane care au lansat această formulă a apartenenţei la Galaxia Gutenberg, la Galaxia Cărții. Încă de acum câţiva ani, la Conferinţa de la Snagov despre economie şi cultură, mi-am exprimat temerile în legătură cu înlocuirea cuvântului prin imagine, cu competiţia între televizor şi computer pe de o parte, şi carte pe de alta. Insesizabil încă pentru foarte mulți, pericolul transmiterii informaţiel şi comunicării pe aceste căi creşte vertiginos în raport cu folosirea tot mai redusă a cărţii. Exemplele pe care le dădeam atunci despre cățiva tineri pasionaţi de televizor şi aşi în materie de jocuri pe computer, dar care nu citiseră nici o carte în afară de manuale, erau câteva, cunoscute de mine. De atunci, exemplele s-au înmulţit enorm, dovadă rezultatele catastrofale din ultimii ani la capacitate şi la bacalaureat. S-a făcut mult haz de răspunsurile aberante, dar puţini ne dăm seama încotro mergem cu aceşti tineri care, părăsind lectura, se îndepărtează implicit de bogăţia limbii. Vocabularul lor e tot mai sărac, mai degradat, dar această împuţinare exprimă probabil, din nefericire, şi o slăbire a puterii de judecată, a coerenţei ideilor (dacă vor mai avea idei). Căci cuvântul scris rămâne în minte şi se aşează, zideşte, ordonează, în vreme ce succesiunea rapidă, fuga imaginilor influenţează negativ procesul gândirii, făcând din privitor un receptor pasiv, incapabil de reacţie mentală personală. Ne dăm seama ce se va întâmpla cu generaţiile viitoare din care noile forme de învăţământ nu vor mai face oameni de cultură, discheta de care se face atâta caz neputând înlocui niciodată vechiul şi credinciosul prieten, cartea. Să-mi fie îngăduit ca, după aproape 40 de ani de profesorat universitar, să preţuiesc valoarea acestui prieten, socotindu-mă cetăţean credincios al Galaxiel Gutenberg si să mă tem de efectele grav nocive pentru intelect şi spirit ale galaxiei televizorului şi computerului.
Motivul pentru care cărțile împrumutate sunt rareori înapoiate, constă în faptul că este mai ușor să reții cărțile în sine decât ceea ce este în interiorul lor.
© CCC
Toate cărţile din lume, de când lumea câte-au fost,
Minunatul meu prieten le cunoaşte pe de rost;
Tot ce mintea omenească până astăzi a ştiut,
În savantu-i cap de dascăl, s-a-ndesat şi… a-ncăput:
Bibliotecă vestită! aşa plină, că-n zadar
Am dori să mai încapă şi un bibliotecar.
(Savantul)
M-am întrebat de multe ori de ce păstrez cărţi care doar într-un viitor anterior m-ar fi putut salva, care stau deoparte de itinerarele cele mai obişnuite, pe care le-am citit o singură dată şi ale căror pagini vor mai sta închise mulţi ani. Poate pe vecie! (…) Deseori e mai dificil să te descotoroseşti de o carte decât s-o obţii. Ele se ţin scai de noi, graţie unui pact de necesitate şi de uitare, ca şi cum ar fi fost martorii unui moment din viaţa noastră, la care nu ne mai întoarcem. Dar câtă vreme rămân acolo credem că le adunăm. Am văzut că mulţi notează ziua, luna şi anul când le-au citit; trasează un calendar discret. Alţii, înainte de a le împrumuta, îşi scriu numele pe prima pagină, îşi notează într-o agendă persoana şi data. Am văzut volume ştampilate, ca acelea din bibliotecile publice, sau având o carte de vizită a proprietarului strecutată în interior. Nimeni nu vrea să rătăcească o carte. Preferăm să pierdem un inel, un ceas, umbrela dar nu cartea ale cărei pagini nu le vom mai citi, dar care păstrează în sonoritatea titlului ei, o veche şi, poate, pierdută emoţie.
(Casa de hârtie)