Oamenii n-ar fi fost niciodata altceva decat niste monstri, daca natura nu le-ar fi dat mila, sprijinita pe ratiune.
De fapt, ce sunt generozitatea, clementa, omenia, daca nu mila aplicata celor slabi, celor vinovati, sau omenirii in general?
Compatimirea nu este altceva decat un sentiment care ne pune in locul celui care sufera.
Plangem nenorocirile dusmanilor nostri mai degraba din orgoliu decat din bunatate; spre a-i face sa simta ca stam deasupra lor, le dam semne de mila.
A spune ca omul este un amestec de putere si slabiciune, de lumina si de orbire, de micime si de grandoare, nu inseamna a-i face proces, ci a-l defini.
Mila este o indemanatica prevedere a nenorocirilor ce ne pandesc; ajutam pe altii pentru ca si ei sa ne ajute in imprejurari asemanatoare. Clementa este, aparent, o varietate a milei. In realitate, ea se practica uneori din, vanitate, alteori din lene, adeseori din frica, si aproape intotdeauna din toate aceste trei motive laolalta.