El pune în vers o muzică mai lină,
Ca de zefir când printre flori s-alină
Smulgând petale una după alta:
Statui aş vrea sonetele să fie,
Căci nu le-a scris cu pana pe hârtie,
Ci le-a sculptat în marmoră cu dalta.
O poemă… după mine, trebuie să conţină tot: supărare, suferinţi, lăcrămi, disperări, dezgustări, scepticism, filosofie, credinţă, ironie, amor, înţelepciune, nebunie. O poemă trebuie să fie însăşi inima omului. Totul trebuie să întâlnească într-însa în confuziune şi pe neaşteptate, aşa cum este în viaţa reală. Râsul să fie lângă plâns; ura lângă amor. De la sublim la trivial, iată ce înţeleg eu prin o poemă, iată ce trebuie să fie ea! Pentru acest cuvânt, ea se compune din tot ce s-a scris şi s-a făcut până acuma, bun sau rău, şi se numeşte poema omenirii.
Italiana este limba cântecului. Germana este bună pentru filozofie și engleza pentru poezie. Franceza este cea mai bună pentru precizie pentru că este riguroasă.
© CCC
Am primit premiul Nobel, poate pentru aceea că în poezia mea răsună voci de femei și copii ale căror interpret sunt eu… Omenirea suferă de o pierdere cronică a memoriei, compasiunii și milostiveniei. Să lucrăm și să creăm este posibil numai atunci când domnește pacea, acesta este adevărui binecunoscut. Iar cineva vrea să îi facă pe oameni să nu vorbească și să cadă în disperare… Acel ce scrie o carte, în fiecare zi luptă, invizibil, pentru pace în lume și în inimile oamenilor… «Pace vouă» – aceste cuvinte ale lui Hristos se repetă adesea în Cărţile Sfinte.
Luați un ziar.
Luați o pereche de foarfeci.
Alegeţi din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreţi s-o dați poeziei voastre.
Decupaţi articolul.
Tăiaţi cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol și puneți toate aceste cuvinte într-un săculeț.
Agitaţi-l încetişor.
Scoateţi cuvintele unul după altul, dispunîndu-le în ordinea în care le veţi extrage.
Copiaţi-le conştiincios.
Poezia vă va semăna.
Şi iată-vă un scriitor infinit de original și înzestrat cu o sensibilitate încîntătoare, deşi , se înţelege, neînţeleasă de oamenii vulgari.
(Pentru a face o poezie dadaistă)
(Manifest despre amorul slab şi amorul amar)
Lor puţin le pasă de poemele mele.
Lor le sînt drag ca apa şi cîmpul,
Ca ploaia care primăvara creşte verdeaţa.
(Spovedania unui huligan)
Eu am rămas acelaşi,
Cu inima, eu am rămas acelaşi.
Ca albăstrelele în orz înfloresc pe faţa mea
ochii.
Ţesînd din poeme pînze de aur,
Aş vrea să vă spun ceva duios.
(Spovedania unui huligan)