A cunoaște. A iubi.
Încă-odată, iar si iară,
a cunoaște-nseamnă iarna,
a iubi e primăvară.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.
A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamna?
A cunoaste – ce-nseamna?
A iubi – de ce ti-e teama
printre flori si-n mare iarba?
Printre flori si-n mare iarba,
patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit
cu rumoare si ardoare
de albine rencarnate.
Înc-odata, iar si iara
a iubi e primăvară.
(Primăvara)
Majoritatea lucrurilor, de teama carora era sa mor, nu s-au intamplat, de fapt, niciodata.
De nu mă poți iubi, frumoaso, –
Căci altul ți-e stăpân pe veci –
De ce, când te-ntâlnesc în cale
O clipă – ochii nu ți-i pleci?
De nu mă poți iubi, frumoaso,
Întoarce-ți ochii de la mine;
Tu știi ispita ce se-ascunde
În fundul apelor senine;
În prefăcuta-mi nepăsare,
În genele mereu plecate,
Tu nu-nțelegi mărturisirea
Iubirii mele zbuciumate?
De nu mă poți iubi, femeie,
Întoarce-ți ochii – căci ma tem
Să nu le-ntunece lumina
Întaiul dragostei blestem!…
Si am adus pamantului, trist si chinuit, inima mea drept ofranda si, adesea, in noaptea fermecata, i-am jurat ca-l voi iubi cu credinta pana la moarte, fara teama, cu povara sa apasatoare de hazard, si ca nu voi dispretui nici una din tainele sale. Astfel, m-am legat de el pe viata.
Cine iubeşte, acela se şi teme; iubirea este un vas al suferinţei; în iubire îşi au rădăcina suferinţele; renunţă la ele şi trăieşte fericit.
Când începe să-ţi fie teamă de semeni şi când trebuie să-ţi cântărești fiecare cuvânt – fiindcă marea primejdie o reprezintă cuvintele, primejdie mai mare şi decât faptele – chiar dacă eşti tânăr, bucuria vieţii – dacă există – se-ntunecă.