Citate de Albert Thibaudet

Caracterul şi destinul sunt două cuvinte care desemnează acelaşi lucru.

Dorința de a critica devine din ce în ce mai mică pe măsură ce caracterul se dezvoltă. Este semnul unui caracter bun să nu fii niciodată critic și să menționezi, doar rareori, greșelile altora. Un caracter puternic nu se opune răului, ci își folosește puterea pentru a construi binele. Se știe că atunci când lumina devine puternică, întunericul va dispărea de la sine. © CCC

E o insusire rara si utila aceea de a sti sa prevezi in toate imprejurarile actiunile oamenilor dupa caracterul lor, decat sa le judeci caracterul dupa fapte.

Ce este caracterul, decat determinarea creata de un incident, ce este un incident, decat ilustrarea caracterului?

Oamenii trebuie sa-si armonizeze reciproc caracterele, daca vor sa-si indeplineasca menirea in societatea din care fac parte.

Pentru un cunoscator de oameni, fiecare om se reduce la trei-patru trasaturi principale, ce se exprima in intregime in cinci-sase actiuni semnificative; restul e derivat si indiferent.

Nu de inteligenţe duce lipsă România, ci de caractere!

Întotdeauna am considerat că independenţa caracterului este singurul bun care nu poate fi luat unui om. (1877) © CCC

Caracterul este ordinea morala privita prin prisma firii personale… oamenii de caracter sunt constiinta societatii careia ii apartin.

Nu te poti astepta la nimic bun de la tinerii care isi marturisesc greselile, se caiesc, apoi o iau de la capat. Oamenii de caracter nu-si marturisesc greselile decat lor insisi si se pedepsesc tot singuri.

Caracterul este izvorul vietii din care izvorasc actiunile viitoare.

Schele si nimic altceva: principiile sunt schelele cu ajutorul carora se cladeste un caracter. Cand caracterul e format, schelele se pot darama. De altfel, ati remarcat, desigur, ca numai adolescentii fac caz de “principii”.

E greu, dar deosebit de folositor sa te concepi pe tine insuti in psihologia varstei tale, sa intelegi ca nici o gene­ratie, nici o varsta nu poseda normele necesare pentru a judeca celelalte generatii, sa stii sa-ti iei locul, dupa rang si grad, in omenirea, istoria sau natiunea in mers…omul traieste din mostenirea sociala pe care i-au lasat-o pa­rintii si traieste pentru a transmite o alta mostenire copiilor sai. Din punct de vedere social si intelectual, el cunoaste, asadar, trei generatii: a lui, generatia precedenta care l-a pregatit si de care s-a despartit, generatia urmatoare pe care o pregateste si care se desparte de el.

Nimeni nu poate izola in sine insusi, cunoaste in stare pura, ce ii vine din traditie si ce ii vine din sine insusi; viata le implica nu numai si pe una si pe cealalta, ci si amestecul insesizabil dintre una si alta.

Marile caractere sunt intemeiate pe opinii evidente.

Cum sa poti sa bati un iatagan dintr-o tinichea de pe maidan?

Exista unii oameni care spun ca nu-i intereseaza infatisarea, sexul, fizicul cuiva, ca singurul lucru care ii preocupa este caracterul intelectual… Exista unele afirmatii pe care nimeni nu le ia in serios, oricat de des ar fi repetate.

Oricine, in inflacararea tineretii sale, s-a crezut in stare de pasiuni uriase, de fapte marete, macar o zi, o clipa.

Omul care a incercat multe placeri variate e capabil sa le prefere pe unele, altora…Ne facem astfel educatia gustului pentru diferite placeri, putem chiar sa folosim experienta altuia sau sa i-o transmitem altuia pe a noastra. Stim ca placerile spirituale, cu conditia sa nu fie exclusive si sa presupuna existenta altora, asa cum nota fundamentala presupune armonicele sale, stau inaintea celorlalte placeri; le cultivam de preferinta, dezvoltam finetea gustului cu care le incercam si, de bine de rau, ne mentinem acest plan al vietii alaturi de celelalte planuri ce-l insotesc, sau il acopera, sau il clatina: planul profesional, planul moral.

Intre caractere si inteligente n-ar trebui sa existe alegere. Inteligentele se gasesc foarte adesea, caracterele foarte rar.