Citate de Simone Veil

Isi merita viata, libertatea, acela numai ce zilnic si le cucereste neincetat.

Ce pretuieste viata fara lupta, fara iubire? Vesnica intrecere e viata si insasi lupta-i tinta omenirii.

Cine nu pretuieste viata n-o merita.

Viata imita Arta mult mai mult decat Arta imita Viata. © CCC

A doua jumatate din viata omului se compune de obicei numai din deprinderile acumulate in prima jumatate.

Intereseaza-te de viata. Acest spectacol este destul de mare pentru a umple toate sufletele. Dar trebuie munca si forta.

Există ceea ce ne dorim și există ceea ce visăm. Mai există și ceea ce vine și la ce nu ne-am gândit. (O bucată de cer) © CCC

Viata nu poate merge inainte decat uitand multe.

Viata este ceea ce se intampla atunci cand esti ocupat cu alte proiecte. © CCC

Cat de mult ne asemanam hainele cu vietile noastre.

Hoc est vivere bis, vita posse priore frui. A sti sa te bucuri de viata in orice imprejurare, aceasta inseamna a trai doua vieti.

A vedea şi a simţi înseamnă a fi, a gândi înseamnă a trăi. *

Nu toate experientele duc la descoperiri, toate imbogatesc insa cunoasterea… Viata e alcatuita din sesuri, din vai, din piscuri; altfel spus din platitudine si rutina, din deprimare si din bucurie(…). Viata se compune din tevi sparte, din robinete care curg, din tencuieli coscovite, din plase pe care le cari de la piata, din rufe care le speli, din coate-n tramvaie dar si din Bach si din Beethoven, din Shakespeare si din Tolstoi, din Eminescu si din Blaga, din Michelangelo si din Tuculescu. Totul e viata. Noi traim dureri si bucurii, dar mai presus de ele traim viata. Ceva sacru a carui ratiune finala n-o cunoastem sau INCA nu o cunoastem…

Nu te certa cu viata. Nu fi o fiinta abstracta.

Nu vei fi niciodata fericit daca vei continua sa cauti ce este fericirea. Nu vei trai niciodata daca vei cauta sensul vietii.

Sa nu uiti niciodata: Viata este un lucru sublim.

Viaţa este infinit mai ciudată decât orice ar fi putut inventa mintea omeneasca.

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig, Toate trec ca floarea spulberată. Veştejit de-al toamnei mele frig Nu voi mai fi tânăr niciodată. N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum, Inimă răcită prea devreme. S-o pornesc din nou desculţ la drum Stamba luncii n-o să mă mai cheme. Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar, Pui pe buze flacăra pornirii. O, pierdutul prospeţimei har Cu vioiul clocot al simţirii! În dorinţi încep zgârcit să fiu, Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă? Parcă pe un cal trandafiriu Vesel galopai de dimineaţă. Toţi suntem vremelnici pentru veci Rar ning fagii frunzele deşarte… Binecuvântat să fie deci Că trăiesc şi că mă duc spre moarte. (Nu regret, nu mă jelesc, nu strig) (Traducere George Lesnea)

Viata omeneasca e aproape ca fierul. Daca o intrebuintezi se uzeaza; daca n-o intrebuintezi, o distruge totusi rugina.

Viata se adapteaza mediilor in care imprejurarile o plaseaza. (Filosofia lui Georges Courteline) © CCC