Citate de Baruch Spinoza

A avea informatii precise asupra posibilitatilor, aptitudinilor, puterilor noastre proprii inseamna intrucatva a realiza anticul ,,cunoaste-te pe tine insuti”.

Cand esti in stare sa te cunosti pe tine insuti, rar se intampla sa te inseli asupra propriei tale sorti, si presimtirile nu sunt, de cele mai multe ori, decat parerile pe care ni le facem despre noi, dar pe care nu ni le-am marturisit decat pe jumatate.

Cu cat sufletul intelege mai bine ca toate lucrurile sunt necesare, cu atat are o putere mai mare asupra afectelor, adica sufera mai putin din cauza lor.

Cei mai multi isi sunt atat de straini, incat ar trebui sa vorbeasca la persoana a treia despre ei insisi - cam asa cum vorbesc copiii...

Fericirea a ajuns la mine pe căi ocolite. Reţeta nu o pot da, pentru că sunt mulţi oameni care nu ar digera procesul de fabricaţie. Fericirea este probabil momentul acela scurt de extaz când întâlneşti un bărbat care îţi place sau îţi cumperi o geantă sau dai cu un parfum extraordinar. Genul ăla de fericire ţine puţin şi nu e durabil. Aş miza mai mult pe o pace interioară, care este rezultatul unei împăcări cu sine, cu destinul, aşa cum spuneau anticii este important să ne cunoaştem pe noi înşine, este excursia cea mai grea, pentru că o dată ce avem curajul să ne privim cu luciditate, urmează faza a doua, care este cea mai importantă, să schimbăm ce nu e bine pentru noi, în relaţiile cu ceilalţi sau cu destinul. Sunt lucruri care nu ne ies fiindcă nu ne sunt scrise şi nu le putem obţine cu forţa. Nicio viaţă nu este perfectă.

Dorința este însăși esența omului. Baruch Spinoza (1632-1677), Etica Adam și Eva, alungați din paradis pentru încălcarea legii divine, condamnă umanitatea să poarte povara păcatului originar. Ei pecetluiesc natura blestemată a dorinței, un rău cu o mie de fațete și ispite insidioase de care omul ar trebui să se ferească pentru a nu-și pierde sufletul. Dar aceasta nu este una dintre acuzațiile false ale culturii noastre? Conform lui Baruch Spinoza, „dorința este însăși esența omului”, definită ca pofta conștientă de sine, care determină ființa umană să acționeze și să tindă spre perseverență în propria existență. Această dorință (conatus) reprezintă forța vitală activă, nu doar o simplă lipsă prin care omul se raportează la lume. Scriind că dorința constituie esența - cu alte cuvinte, însăși identitatea - omului, Spinoza îl plasează în cadrul Naturii. Ca toate ființele vii, ființele umane sunt înzestrate cu o poftă de viață, o tendință de a acționa și de a persevera în existența lor. În mod fundamental, dorința este, așadar, inocentă, dincolo de orice judecată sau condamnare. Totuși, ceea ce se numește „instinct” la animale este dorință pentru oameni, deoarece oamenii sunt conștienți de ea și o exprimă la o scară mai largă decât simpla reproducere sau supraviețuire: dorința de creație artistică, iubire sau bunătate față de ceilalți... Spinoza definește dorința ca pofta (appetitus) însoțită de conștiința ei. Dorința este manifestarea conatusului, adică efortul fiecărui lucru de a persista în ființa sa. Dorința este esența activă a omului, ceea ce înseamnă că omul nu este un spectator pasiv, ci o ființă definită prin acțiunile și afecțiunile (emoțiile) care îi guvernează existența. Prin urmare, pentru Spinoza, a fi om înseamnă a fi un subiect al dorinței, o ființă care urmărește activ ceea ce consideră că îi sporește puterea de a exista. Pe scurt, dacă oamenii pretind că renunță la dorință, ar echivala nu doar cu negarea propriei naturi, ci și cu privarea de energia care este singura ce le poate alimenta bucuria. Cu toate acestea, Spinoza nu legitimează fiecare dorință sau capriciu și nici nu pledează pentru savurarea frenetică a divertismentului, așa cum o încurajează societatea noastră de consum. Reevaluarea dorinței se înscrie în perspectiva unei Etici al cărei scop este de a învăța să cunoaștem și să stăpânim această vitalitate în vederea unei existențe binecuvântate, adică una împlinită moral. Dacă dorința este rațiunea noastră de a fi, fericirea ar putea consta în atingerea satisfacției. Doar dacă, așa cum sugerează filosoful englez Thomas Hobbes, ea rezidă mai mult în urmărirea decât în ​​obținerea ei: „Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.” © CCC

Sa se uite fiecare in adancul sufletului sau si are sa gaseasca multe lucruri de inlaturat.

Cele mai multe certuri provin din faptul ca oamenii nu-si exprima bine propriile ganduri si le interpreteaza gresit pe ale altora.

Ne temem sa cercetam propria noastra fiinta launtrica, pentru ca o asemenea cercetare ne-ar putea arata ca suntem altfel decat ne place sa ne credem, sau sa fim crezuti… De cele mai multe ori ne inselam pe noi insine, asa cum ii inselam si pe ceilalti.

E bine sa stiti ce vi se datoreaza, pentru ca nu cumva sa cereti oamenilor ce nu vi se cuvine.

Tristetea este trecerea omului de la o mai mare la o mai mica desavarsire.

Pe măsură ce iti devine mai clar cine esti, vei fi mai în măsură să decizi ce este mai bine pentru tine - pentru prima dată. © CCC

Dumnezeu se identifică cu natura. (Deus sive Natura) Baruch Spinoza Prin această formulă, pentru care a fost excomunicat din sinagoga, Spinoza afirmă ideea unei substanțe infinite. Dumnezeu se identifică cu natura și deci nu este un creator ontologic separat de lume. Spinoza se opune ideii unui Dumnezeu antropomorf, acționând conform scopurilor sale. S-a concluzionat (greșit) ateismul lui Spinoza, pentru ca, in realitate, acesta este panteist, identificand divinitatea cu întreaga natură.

***

Panteism: concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga natură.

Ah! Sa coboare-n sine insusi, nu-i da prin minte nimanui: priveste fiecare traista ce-o poarta cel din fata lui.

Trebuie sa-ti cladesti viata pe ceea ce este sanatos in tine.

Cultul eului, datoria superioara de a te gasi: iata intelepciunea…Intelegandu-te, singurul criteriu al cunoasterii, reusesti sa cunosti si lumea.

Suprema culme la care poate ajunge omul este constiinta propriilor sale conceptii si idei, cunoasterea de sine, care-i deschide calea sa cunoasca temeinic si alte firi.

Il numesc liber pe acela care este condus numai de ratiune.

Cunoasterea de sine: Cufunda-te in tine insuti, fa ceea ce corespunde profundei tale fiinte; cauta-te pe tine insuti, fii propriul tau stapan, mergi pe drumul tau propriu, indiferent incotro duce.

Ura creste prin ura reciproca si, dimpotriva, poate fi nimicita prin iubire…, ura invinsa cu totul de iubire se schimba in iubire si, in acest caz, iubirea este mai mare decat daca ura nu ar fi precedat-o.