Citate de Johann W. Goethe

Acolo unde e multa lumina, e si umbra mai puternica.

Oamenii excepționali depășesc moralitatea; ei acționează în cele din urmă ca niște forțe fizice, elementare, ca focul și apa.

Se crede, de obicei, ca unde se aud cuvinte, ar fi ceva de inteles si pentru minte.

Suprema culme la care poate ajunge omul este constiinta propriilor sale conceptii si idei, cunoasterea de sine, care-i deschide calea sa cunoasca temeinic si alte firi.

A face prozeliti este dorinta naturala a fiecarui om.

Îmi place omul care râvnește imposibilul. (Al doilea Faust, 1832)

Trebuie să ne schimbăm mereu, să ne reînnoim şi să ne reîntinerim noi înşine, altfel devenim rigizi. We must always change, renew and rejuvenate ourselves; otherwise we harden. © CCC  

Omul rătăcește atâta timp cât se străduiește și caută. (Faust, 1806)

Tinerilor, incredere de le arati, devin, cat bati din palme, repede barbati.

De-ai trăit trei mii de ani Și nu știi să-i socotești Umbli-n beznă ca bezmetic, Chiar de zi cu zi trăiești.

Activitatea omului usor poate slabi; repede îi place linistea absoluta.

Din pacate, buna crestere si cuviinta ne sunt recomandate nu din pricina valorii lor, ci din aceea a parerii pe care oamenii si-ar putea-o face despre noi.

Între noi să fie adevărul. (Ifigenia în Taurida, act. III, sc. 1). O pledoarie pentru adevăr.

Este mai usor de recunoscut eroarea, decat de gasit adevarul; aceea sta la suprafata… acesta-i in adancime.

Ştii ţara unde sînt lămîi în floare, şi portocale ard prin verzi frunzare? Din cerul clar adie vîntu-n pace, şi lauru-i semeţ, iar mirtul tace. O ştii cu-adevărat? Spre ea, spre ea, O, al meu drag, să plec cu tine-aş vrea!   Ştii casa? Ea se-nalţă pe coloane; sclipesc odăi şi strălucesc saloane, şi sînt statui, şi-ntorc priviri spre mine: Copilă tristă, ce-au făcut cu tine? O ştii cu-adevărat? Spre ea, spre ea, O, al meu domn, să plec cu tine-aş vrea!   Ştii creasta-n munţi, cu-a ei poteci de fum? Prin negură catîru-şi cată drum. În peşteri e sămînţă de balauri. Cad stînci şi vin puhoaie prin coclauri. O ştii cu-adevărat? Spre ea, spre ea Rîvnim. O, tată, să plecăm aş vrea! (Mignon) (Traducere Teodor Boşca)

Totul serbează

Și cântă împrejur:

Valea-nflorită,

Aprinsul azur!

 

Și tremură orice

Frunza pe ram!

Stăpân pe huceaguri

E-al păsării neam!

 

Dorul din piept

Nu-l stăvilești!

Să vezi! Să auzi!

Acum să trăiești!

 

Iubire! viața

Îți este dragă;

Tu ai creat

Lumea întreagă!

 

Tu dărui – frunza

Bătrânului nuc;

Lanului – aur,

Ramului – suc.

 

Vino la mine

Chip îngeresc!

O, cum mă iubești!

Cum te iubesc!

 

Când lăcrămioara

Răsare-n desis,

Și pasărea – cerul

Îl ia pieptiș!

 

Doar dragostea ta

Îmi trebuie mie,

Ea-mi dăruie viață

Și bucurie!

 

Există în toate

Un dor de-a trăi -

Fi-vei ferice

De mă vei iubi!

(Cântec de mai)

(trad. Nicolae Dabija)

Supremul merit al fiintei ganditoare e acela de a putea actiona la maximum asupra imprejurarilor, nepermitandu-le decat un minim de actiune asupra ei.

Un mare defect sa te inchipui mai mult decat esti si sa te pretuiesti mai putin decat valorezi.

Isi merita viata, libertatea, acela numai ce zilnic si le cucereste neincetat.

Viata e atat de frumoasa, ca e indiferent cui o datoram.