Întorcându-se de pe munte, admira, sub panașul său de stejari, vechea casă cenușie de piatră: nu îmbina ea într-un echilibru armonios, prin dispunerea zidurilor și a acoperișului, arhitectura canadiană cu arhitectura franceză? Cu zidurile ei solide, construite din pietre de câmp, a izvorât firesc din această proeminență, îndeplinind nevoile celor care au ridicat-o. Dar aceștia doriseră să-și încheie opera punând acolo o coroană franceză. Exista acolo un semn. Nu era o himeră să vrei să aclimatizezi aici geniul și cultura Franței. Solul și clima erau propice dezvoltării acestei plante nobile a cărei vigoare concura cu strălucirea ei. Cu siguranță era necesară o sarcină preliminară: să se curețe pământul de vegetația parazită care îl invadase care amenința să sufoce tulpina franceză. Avea să se lupte corp la corp cu această buruiană atunci când simțea că armata lui este suficient de puternică pentru a lupta cu șanse serioase de victorie. Pentru moment, era vorba de organizarea, încadrarea și întemeierea națiunii franco-canadiene pe temelii de nezdruncinat: oferindu-i o doctrină în armonie cu temperamentul ei etnic; să-i inspire mândria în originile sale și credința în destinul său. Campania pentru „Sanatoriul Național” avea să se încheie în curând: urmau să fie stabilite patru realizări și punctul final. Această campanie a obținut un succes care a depășit așteptările lui Larocque. Tirajul jurnalului „La Nouvelle-France” se menținea la douăzeci și cinci de mii de exemplare. Jurnaliştii franco-canadieni şi anglo-canadieni s-au implicat în polemici violente în jurul dezvăluirilor scandaloase. Unele ziare apărau punctul de vedere al lui Larocque cu cele mai clare rezerve. Majoritatea susțineau partea adversă. Până la urmă, toată această agitație a condeiului și a cuvântului a făcut un deserviciu parlamentarilor. Oamenilor li s-au dat motive întemeiate să râdă de aleșii lor și să disprețuiască acești mici tirani, produși în masă, prin vot. Oamenii curajoși au dat frâu liber disprețului lor și au râs până când abia se mai puteau ține pe picioare. Acesta a fost scopul lui Larocque de a provoca, pe o scenă mare, acest dans de fantoșe.
(La Chesnaie)
© CCC
Curajul este si el o patrie.
Intelectual nu este doar cel caruia ii sunt necesare cartile, ci orice om caruia o idee - oricat de elementara ar fi ea - ii angajeaza si ii ordoneaza viata.
Dacă Orientul Apropiat infuzase, în Evul Mediu, o doză considerabilă de fabulos culturii europene, contactul oricât de superficial la început cu Persia, India, China etc. avea să deschidă un făgaş spre acele filoane ale spiritualităţii nici până astăzi epuizate.
Am invatat ca viata nu valoreaza nimic, dar nimic nu e mai de pret ca viata.
(Cuceritorii)
Pentru viata spirituală a omului, cultura este oglinda maritoare.
Marele artist stabileste identitatea eterna a omului cu el insusi.
La omul civilizat (citeste: cult), exigentele spirituale sunt exigente naturale.
O idee trecuta in mod indiferent prin mintea noastra, fara sa trezeasca o pozitie a individualitatii, e pierduta pentru noi. In schimb, o alta care ne excita atentia si interesul, din care adoptam ce ne convine, devine proprietatea noastra…O idee nu-ti poate produce adevarata caldura in suflet decat daca ai suferit pentru ea. Cheltuiala morala pe care ai facut-o ca sa o pastrezi iti arata ca o meriti.
A oferi cultura inseamna a oferi setea. Restul va fi o consecinta.
Mi-au pus în gură: „Secolul XXI va fi religios”. Nu am spus niciodată acest lucru, desigur, pentru că nu știu. Ceea ce spun, însă, este și mai incert. Nu exclud posibilitatea unui eveniment spiritual la scară planetară.
Interviu luat lui André Malraux de Pierre Desgraupes, Le point, 1975.
© CCC
Poate ca iubirea este mai cu seama mijlocul folosit de Occident spre a se elibera de conditia de om.
Cultura e cea mai decenta forma de scepticism.
In orice biblioteca, scriitorii in viata alcatuiesc o minoritate infima; marii cititori stau toata viata de vorba cu mortii.
In orice mare cultura pietrele de hotar sunt poetii si filozofii.
Noi, cei din Occident, suntem pe cale să ajungem la o răscruce de drumuri pe care gânditorii din India au atins-o cu vreo șapte sute de ani înainte de Cristos. Iată motivul real al faptului că ne simțim deopotrivă vexați și stimulați, neliniștiți, dar plini de interes, atunci când suntem confruntați cu conceptele și imaginile înțelepciunii orientale. Această răspântie este una la care ajung reprezentanții tuturor civilizațiilor pe parcursul tipic al dezvoltării capacității și nevoii lor de experiență religioasă, iar învățăturile Indiei ne obligă să ne dăm seama care îi sunt problemele.
(Filozofiile Indiei)
Cultura este ceea ce ramane dupa ce am uitat tot ce am invatat.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.