Cînd zarva zilei se preface-n şoapte,
Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.
În cugetul meu trist, noian de vise,
Sfîşietoare gînduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
Blestem şi mă cutremur, plîng amar,
Dar rîndurile triste de pe filă
Răsar prin pînza lacrimilor iar.
(Amintire, 1828)
Sunetul pur este un fel de creatie. Natura nu are decat zgomote.
Uitam ultimul vis, dar ne amintim intotdeauna prima dragoste.
(Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare)
© CCC
Vine o vreme cand ne dam seama ca tot ceea ce facem va deveni la timpul sau amintire. Este maturitatea. Pentru a ajunge la ea trebuie tocmai sa ai amintiri.
Sa traiesti cu amintirile este o treaba buna pentru batranete, in amurgul vietii, cand ai ispravit ce ai avut de facut. Dar sa incepi cu asta din tinerete, inseamna ca mori cu zile.
Ai grijă de toate amintirile tale. Căci nu le mai poți retrăi.
© CCC
Nu uit nimic și pe nimeni. Iar cine a însemnat ceva în viața mea, un ceas măcar... nu mai are nici o șansă să-l uit.
Cartea vietii se citeste langa lampa amintirilor.
Cand ne ducem viata intr-o ocupatie linistita si avem de-a face numai cu ceea ce-i mai apropiat si cotidian, pierdem sentimentul pentru ceea ce-i absent; abia daca putem crede ca in departare amintirea noastra mai dureaza si ca anumite tonuri din trecut mai au ecou.
Stii prin ce a pedepsit Dumnezeu trufia omului?...Dandu-i amintirea.
Iucunda memoria est praeteritorum malorum.
Cicero, De finibus bonorum et malorum 2, 32, 105.
Plăcută este amintirea necazurilor din trecut.
sau
E plăcut să ne aducem aminte de suferințele trecute.
(Cicero, La capătul binelui și al răului 2, 32, 105.)
Amintirea e singurul rai de unde nu putem fi izgoniti.
Slăbiciunea puterii este să crezi numai în putere.
© CCC