Citate de Charles Baudelaire

O poemă... după mine, trebuie să conţină tot: supărare, suferinţi, lăcrămi, disperări, dezgustări, scepticism, filosofie, credinţă, ironie, amor, înţelepciune, nebunie. O poemă trebuie să fie însăşi inima omului. Totul trebuie să întâlnească într-însa în confuziune şi pe neaşteptate, aşa cum este în viaţa reală. Râsul să fie lângă plâns; ura lângă amor. De la sublim la trivial, iată ce înţeleg eu prin o poemă, iată ce trebuie să fie ea! Pentru acest cuvânt, ea se compune din tot ce s-a scris şi s-a făcut până acuma, bun sau rău, şi se numeşte poema omenirii.

Mai presus de toata suferinta cu care omenirea plateste fiecare pas inainte, nu exista oare un tel necunoscut si indepartat, ceva superior, bun, drept, definitiv, catre care mergem fara sa stim si care ne umple inima de nevoia indarjita de a trai si de a spera?

Cine refuza placerile pure ale activitatii cinstite nu mai poate simti decat placerile teribile ale viciului.

Munca, forta progresiva si acumulatoare, poarta dobanzi ca si capitalul, si in insusirile ei si in rezultatele ei.

Poezia nu se scrie cu cuvinte.

Inainte de orice, sa fii un om mare si un sfant pentru tine insuti, iata unicul lucru important.

Pentru a progresa, nu este suficient sa doresti să acţionezi, trebuie mai intai sa stii in ce mod sa acţionezi. Pour progresser, il ne suffit pas de vouloir agir, il faut d'abord savoir dans quel sens agir. (Hier et demain)

Ceea ce gura se deprinde sa spuna, inima se obisnuieste sa creada.

Adevaratele poezii incep acolo unde se incheie pe hartie.

Poezia este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce-ai suferit.

Lumea e perfectibila, ea se transforma mereu in sensul progresului.

Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață; Prin codri de simboluri petrece omu-n viață Și toate-l cercetează cu-n ochi prietenesc. (Corespunderi) (Traducere de Al. Philippide)

Poezia nu e nimic altceva decât acel mare impuls care ne poartă spre lucruri obişnuite, obişnuite ca cerul care se revarsă deasupra noastră. (Uz intern) © CCC

Poezia este o luare in posesiune a realului, o prima reasezare si largire a hotarelor realitatii in intelegerea noastra.

Fara poezie… nimic mare! Vei fi soldat, dar nu erou, vei fi actor, dar nu artist, vei fi functionar, dar nu om de stat.

Poetul este ca printul norilor. Aripile sale gigantice il impiedica sa mearga. (Albatrosul) © CCC

Poezia, in functia ei originara, de factor al culturii timpurii, se naste in joc si ca joc. Este un joc sacru, dar, in sacralitatea lui, acest joc ramane totusi fara incetare la hotarul veseliei, al glumei si al divertismentului. Despre o satisfacere constienta a nevoii de frumusete nu este inca, multa vreme, vorba. Aceasta nevoie zace inchisa necunoscuta, in trairea actului sacru, care devine cuvant in forma poetica si este resimtit ca opera miraculoasa, ca betie, ca extaz.

Poezia este suflul si spiritul cel mai nobil al intregii cunoasteri […] Ea este nemuritoare ca si inima omului. © CCC

Progresul umanitatii nu se poate intemeia pe minciuna, ci numai pe sinceritate si adevar.

Sunt clipe in viata in care timpul si spatiul sunt mai profunde si sentimentul existentei imens marit.