Luna se strecoară-alene
Printre ceţi, cernînd scântei,
Şi pe Tristele poeme,
Varsă trist lumina ei.
Pe întinsul drum iernatic,
Troica lunecă în zbor,
Clopoţelul singuratic
Clinchetă chinuitor.
Surugiul pune-n cîntec
Ceva scump, natal şi sfânt:
Cînd al doilea descîntec,
Cînd al inimii avînt...
Nici lumini nu sînt, nici sate,
Frig, pustiu, zăpezi... Şi doar
Stîlpii verstelor vîrstate,
Dinaintea mea răsar...
Mi-i urît... Dar mîine, Nina
Va zîmbi în faţa mea,
Focu-şi va juca lumina,
Ochi în ochi voi sta cu ea.
Minutarul, făr-odihnă,
Drumul său şi-l va urma,
Pe noi singuri stînd în tihnă
Miezul nopţii ne-o lăsa.
Surugiul, cum i-e felul,
Moţăie. Sînt trist, mi-e dor...
Luna-n ceaţă; clopoţelul
Clinchetă chinuitor...
(Drum de iarnă)
(traducere de George Lesnea)
Niciodată nu e bine să te împotrivești despărțirilor. Nu timpul petrecut împreună se prelungește, ci momentul despărțirii.
© CCC
Adeseori luăm speranța drept certitudine, pentru a-i purta noroc.
© CCC
Afară ninge fără grijă,
O iarnă albă e în toi,
E mult până-nfloresc caişii,
Iar fulgii par petale moi.
(Iarnă)
M-am oprit la marginea pădurii, sub un pin înalt, cu trunchiul drept și golaș. Domnea o liniște desăvârșită, cum n-o găsești decât în pădure, iarna, într-o zi fără vânt. Găteala bogată de zăpadă, agățată de crengi, le apleca în jos, dându-le un aer sărbătoresc și rece. Din când în când, câte-o crenguță plăpândă se rupea din creștetul vreunui copac și o auzeai deslușit cum atinge în cădere alte crengi, cu un trosnet ușor. În soare, zăpada scânteia trandafirie, iar în umbră, părea albastră. Cuprins de farmecul acestei tăceri solemne și înghețate, mi se părea că simt cum se scurge timpul încet și lin…
(Olesia, cap. XI)
Niciodata vocile nu sunt atat de frumoase ca intr-o seara de iarna, atunci cand amurgul aproape ascunde trupul, iar cuvintele par a se naste din neant, cu o nota de intimitate rareori auzita in timpul zilei.
© CCC
Evident, farmecul era un lucru ciudat, misterios, pentru care nu exista o rețetă. O forță periculoasă care guvernează multe lucruri și nu se supune nici unei legi.
(Baloane)
© CCC
Uneori, omul care deschide ușa este ultimul care intră în cameră.
© CCC
În martie, iarna ezită și primăvara înaintează. Ceva ezită și ceva înaintează și în noi.
(Forma unui an)
© CCC
Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte --
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.
Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele -- totuna --
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.
Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, --
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.
Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, --
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.
E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa --
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.
Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.
(Decembre)
Decembre - Nicu Alifantis
Iarna este in capul meu, dar primavara eterna se afla in sufletul meu.
Prietenia e o treabă dificilă şi periculoasă. Este, de asemenea (deşi, rareori o recunoaștem), și extrem de obositoare.
© CCC
Toată viața mea, am iubit baloanele - toate baloanele – cele grele, englezești, imense și rotunde, care trebuie să fie împinse, și cele franțuzești, vesele, ușoare, umplute cu gaz care se înalță în aer în momentul în care le dai drumul.
(Baloane)
© CCC
Jumătate de oră de așteptare în mulțime, cât de bine răsplătește pentru ora sterilă care urmează!
© CCC
Fericiți cei care pot dărui fără să-și amintească și să primească fără să uite.
© CCC