Citate de Jean Hersey

Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit. (Noaptea de mai)

Iarnă este în capul meu, dar primăvara eternă este în inima mea. Respir la această oră parfumul liliacului, al violetelor și al trandafirilor, ca acum douăzeci de ani. © CCC

Septembrie e o lună de aur, cu soare blând și zile încă senine… (Forma unui an) © CCC

Când liliacul a înflorit ultima dată în curte Și luceafărul a răsărit devreme pe cerul vestic, în noapte, Am plâns și voi mai plânge de câte ori se va întoarce primăvara. © CCC

August e coacerea grânelor pe câmpurile dogorind, parfumul de piersici coapte de pe crengile pomilor, de porumb dulce cu unt fierbinte pe știuleți. Dalii pline de viață aruncă uriașe flori ciufulite prin grădini și florile de joe-pye pudrează pajiștea cu violet. (Forma unui an) © CCC

Lumea liliac le-a spus – Unul jos, altul sus. Cel de sus e zburător Cel de jos înfloritor. (Liliacul)

Aici, pe pământ, Toate florile de liliac mor, Scurte sunt toate cântecele păsărilor, Visez la verile care rămân pe pământ Mereu... (Aici, pe pământ / Ici-bas) © CCC

În martie, iarna ezită și primăvara înaintează. Ceva ezită și ceva înaintează și în noi. (Forma unui an) © CCC

Chiar și liliacul alb are o umbră. Proverb ungar © CCC

Unele ființe sunt ca liliacul care umple cu parfumul său, zi și noapte, aerul în care pătrunde, determinându-i pe cei care intră în cercul său îmbălsămat să experimenteze imediat o beție lăuntrică care face să se ciocnească, ca paharelor de cristal de Boemia, atomii sufletelor lor. (Louise iubire) © CCC

Ramurile de liliac se apleacă sub greutatea florilor: înflorirea este grea, iar cel mai important lucru este să înflorească. (O poveste despre cel mai important lucru) © CCC

Aprilie este cea mai crudă lună, ea crește liliac din pământul amorțit, amestecă amintirea și dorința, trezește rădăcini adormite cu ploaia de primăvară. © CCC

Zâmbind printre-ale primăverii ruguri, În taină, liliacul timpuriu Întredeschide buzele din muguri.   Dar cerul s-a schimbat în plumburiu. Zăpada, ploaia, uite, și-au dat mâna, Alături bat cu pașii uzi țărâna, De parcă primăvara n-a venit. Țărâna s-a umflat, s-a-mbolnăvit, A-ncremenit și-a căpătat pe față Lucioase, triste pojghițe de gheață.   Împotmoliți la marginea miriștii, În gând înjură vremea tractoriștii. Strâng buzele plesnite-n vânt și tac. Li-i ud până și pacul de tabac Și trebuie să stea în glod, s-aștepte, S-aștepte până timpu-o să se-ndrepte.   Vuiește lung al strungului ecou, Ca o imensă strună încordată. E mohorât prietenul meu nou Și-i totuși mai febril ca niciodată. Șuieră șerpii șpănului și curg, Metalul își rotește curba rază. Prietenul îmi pare un chirurg Ce viața unui om salvează, Deși o piesă de tractor când faci, De obicei nu semeni cu un vraci.   – Ce-atâta grabă-n gesturile tale, De ce atâta încordare-ți ceri? În ale tale palme minerale De unde ai nestinsele puteri?   – Vezi, ploaia și zapada și-au dat mâna, Alături bat cu pașii uzi țărâna, Împotmoliți la marginea miriștii Nerăbdători așteaptă tractoriștii Iar când pământul s-o zvânta sub soare, Vor trebui tractoare multe, noi, Ca timpul scurs și fără înturnare Să-l smulgă tractoriștii înapoi!   Puterile acelor ce-ar munci, Dar sunt siliți îndurerați s-aștepte, În vinele prietenului bat Și-n limpezimea gândurilor drepte; El a primit prin vine nevăzute Neliniștile care fierb în ei. Aceasta-i solidaritatea clasei Și-i inima prietenilor mei.   … S-a înecat lumina-n pâcle grele Și bezne reci au pâlpâit pe lut. Mi-am însoțit prietenul acasă Și prin grădina-i tristă am trecut. În pâlcuri liliacul timpuriu Se legăna scheletic și pustiu, Cu crengile-n cârlig, ca niste căngi.   Muguri căzuți se destrămau sub crengi… M-a întrebat cu voce sugrumată: – Tu ce zici? Mai înmugurește-o dată?   Apoi cu degetele aspre, groase, Arse de șpan și de rugină roase, Mi-a arătat ce mari erau să fie Mugurii fini de floare timpurie…   Prietene cu degete de colos Ce dă măsura gingașiei florii, Iubești o floare-atâta de duios, Cum stiu să o iubească visătorii.   Prietene, te doare moartea ei Cum poate doar pe-un mare om să-l doară…   Și-ai dat măsura plinei frumuseți Când degetele-ți floarea măsurară Dar nu știi? Liliacul timpuriu Mai poate-nmuguri și-a doua oară.   Tu ești puterea care-nsuflețește Pământul – și-l preface bun și viu. Tu răsădești în inimile noastre Și-n cântec liliacul timpuriu. (Liliacul timpuriu, 1956)

Mă întreb ce vom face în acest an, ce va face el cu noi și ce vom crea noi și viața în cele douăsprezece luni care urmează... Un an nou este un dar, o mică bucată de infinit, cu care să facem ceea ce vrem. (Forma unui an) © CCC

Septembrie e o întindere de flori de aster întunecoase, violete, o ramură de sumac care balansează franjuri de frunze stacojii și decorul dulce-amărui al strugurilor sălbatici când merg pe aleea către cutia poștală. Septembrie e o lună de aur, cu lumină blândă și zile încă senine… Micile făpturi din iarbă, de parcă și-ar da seama că zilele lor sunt numărate, umplu aerul nopții cu sunete. Peste tot, este plin de flori de solidago. (Forma unui an) © CCC

Lumina lunii albe vărui Pereții casei cu plăpândă nea, Ca-n capătul aleilor pustii Și-n mine așa albă să mai stea.   Și-odată nucii îi umbriră mult Pridvorul nalt străjuitor de lunci, Ca rezemat de stâlpi să mai ascult Prin frunza de-azi șoptirile de-atunci.   Și-n vremuri, florile de liliac Nespus o îndrăgiră, ca și-acum Să mă oprească tainic în iatac Trecutul ei închis într-un parfum.   Și stele altădată nopți în șir Brumând lumini în casă au intrat, Ca-n geamul clar ca-n piatră de zamfir, Să mă-nfior de raze săgetat. (Casa cu liliac)

Florile de liliac, cred, sunt ca îngerii. Ele coboară într-un nor violet și nu au nicio semnificație reală pe acest pământ. © CCC

Iunie este poarta de intrare spre vară. (Un simț al anotimpurilor) © CCC

Liliacul este, în esență, luna mai. © CCC

Ianuarie e luna viselor. (Un simț al anotimpurilor) © CCC