Citate de Demostene

Ar trebui să facem doar nebuniile care ne plac. © CCC

Sunt cu siguranta nebun; iar daca nu sunt, atunci nici ceilalti nu ar trebui sa fie lasati in libertate.

E o nebunie să faci ceva dincolo de puterile tale. © CCC

Nu am ştiut niciodată că sunt nebun până când te-am întâlnit pe tine. © CCC

E bine la noi, la germani; nimeni nu este într-atât de nebun, încât să nu găsească pe unul şi mai nebun care să-l înţeleagă.

Fiecare om este un nebun. Dar ce este oare un destin omenesc, daca nu o viata de eforturi pentru a uni acest nebun cu universul?

Niciodată nu trebuie să fii o excepţie. Dacă trăieşti printre nebuni, trebuie şi tu să înveţi să fii nebun.

Toţi suntem nebuni aici. Lumea este un caleidoscop de indivizi fascinanți, unde normalitatea este o iluzie vagă, evidențiind diversitatea naturii umane. © CCC

Intr-o epoca nebuna, a se crede neatins de nebunie este o forma de nebunie.

Când eşti nebun, eşti ocupat să fii nebun - tot timpul. © CCC

Cine spune că sunt nebun, nu a fost niciodată nebun din dragoste. (Fanfan) © CCC

Cred că un bun cetăţean preferă cuvintele care salvează în loc de cuvintele care plac. (A treia Olintiană) © CCC

Credem ceea ce vrem să credem. © CCC

Este caracteristic nebunilor de a iesi dintr-o situatie dificila intrand intr-una catastrofala. © CCC

Micile oportunități sunt adesea la originea marilor afaceri. © CCC

Nebunii lui Shakespeare sunt adevăraţi înţelepţi.

Cel ce pare înțelept printre nebuni pare nebun printre înțelepți. © CCC

Amesteca putina nebunie in cumintenie, cat mai este timp.

Dacă eşti vigilent, nu ai de ce să te temi, dar dacă eşti nepăsător nimic nu reuşeşte după dorinţele tale. © CCC

Cu foarte mult timp în urmă, o burgheză foarte bogată s-a gândit să construiască o biserică pe cheltuiala ei. Când biserica a fost zidită, a adăugat lucrării sale evlavioase dorința nebunească de a trăi cât va dura monumentul ei. Dumnezeu i-a ascultat dorința. Au trecut mai bine de trei secole de atunci, iar femeia încă trăia; dar decrepitudinea ei ajunsese într-un asemenea grad, încât nu mai vedea, nu mai auzea, nu se mai mișca, nici măcar nu mai respira. A fost întinsă într-un cufăr mare de stejar, lângă care un preot veghea constant. În fiecare an, la aniversarea întemeierii bisericii ei, un suflu de viață reînvia această perpetuă muribundă și își recăpăta suficientă putere pentru a întreba: „Biserica mea este încă în picioare?” La răspunsul afirmativ al preotului, ea suspina trist, spunând: „Mă rog lui Dumnezeu să fie distrusă din temelii! Aș putea să mor atunci...” Și recădea în imobilitatea ei. (Călătoria unei femei la Spitzbergen, Legendă populară culeasă de Léonie d'Aunet în Insula Falster, Danemarca) © CCC