Citate de Cesare Pavese

Nu e semn bun pentru nici o activitate daca la inceput exista dorinta arzatoare de a reusi - emulatie, mandrie, ambitie etc. Trebuie sa incepi prin a iubi tehnica fiecarei activitati pentru ea insasi, asa cum iubesti viata pentru viata. Numai aceasta e adevarata vocatie si marturie a unei reusite serioase. Trebuie, asadar, sa iubesti o activitate ca si cum n-ar mai fi nici o alta pe lume, pentru ea insasi.

Toata problema vietii este aceasta: cum sa infrangi propria singuratate, cum sa comunici cu ceilalti.

Ai mila numai de oameni care n-au mila de ei insisi.

Unii oameni sunt mai dispusi decat altii sa accepte o for­mula gata conceputa, asa cum face crustaceul, care se instaleaza in prima cochilie goala pe care o intalneste, si-i ia forma, in timp ce alte crustacee simt nevoia sa-si secrete singure carapacea.

Spiritele mediocre condamna tot ceea ce le depaseste intelepciunea.

Mediocritatea nu cunoaşte nimic mai presus de ea însăşi, însă talentul recunoaşte instantaneu geniul.

Sa te faci iubit din mila, cand dragostea se naste din admiratie, e o idee mult prea demna de mila.

Fiecare are filosofia propriei atitudini.

E dureros sa nu-ti dai seama de propria ta mediocritate decat atunci cand e prea tarziu. O astfel de constatare nu contribuie cu nimic la ameliorarea caracterului unui om.

Invat cum un om mediocru poate ajunge mare.

Vei fi iubit in ziua in care vei putea sa-ti arati slabiciunile fara ca celalalt sa se foloseasca de asta pentru a-si amplifica puterea.

Este un mare semn de mediocritate daca intotdeauna lauzi cu masura.

Marea mangaiere a mediocrilor este ca geniul insusi e muritor.

Nu scapi de un lucru, ocolindu-l, ci trecand prin el.

Trebuie sa-ti transformi in virtuti defectele de care nu poti scapa.

Nu trebuie sa spunem nici in gluma ca suntem descurajati, pentru ca s-ar putea sa ne luam in serios.

Adevaratul ratat nu e cel care nu reuseste in lucrurile mari — cine reuseste? — ci in cele marunte.

Sunt convins ca oameni foarte mediocri sunt capabili de a produce pateticul.

Cand simtim remuscari pentru o fapta rea, nu durerea nemarginita a altora este aceea care ne displace, ci neplacerea pe care o simtim noi insine.

Tot ceea ce nu izbutim sa indeplinim singuri ne limiteaza libertatea.