Citate de Publius C. Tacitus

Cel mai plăcut şi util fruct din lume este recunoştinţa. © CCC

Ferme acerrima proximorum odia. Cea mai patimasa este ura impotriva celor mai apropiati. (Tacitus, Historia)

Datoria noastra e in raport cu intentia binefacatorului. Cantarim nu cat de mare este darul, ci din ce intentie porneste.

Exercitatio artem paravit, ars decorem, non in quaestum tamen aut mercedem: quamvis audacis lasciviae pretium est voluptas spectantium. Experiența le dă pricepere, iar priceperea dă din nou har; profitul sau plățile sunt excluse; oricât de nesăbuită ar fi distracția lor, recompensa ei este plăcerea spectatorilor. (Tacitus, Germania, cap. 24)

Invinsilor nu li se ridica statui, nici busturi, nu li se canta laude, ci numai pe mormantul uitat picura din cand in cand o lacrima pioasa de la un tovaras de lupta si de suferinte, pe care nu l-a cosit infrangerea.

Sa fim recunoscatori oamenilor care ne fac fericiti; ei sunt fermecatorii gradinari care ne fac sufletele sa infloreasca. © CCC

Brevibus momentis summa verti. Lucrurile cele mai măreţe se prăbuşesc într-o clipă. (Tacitus)

Recunostinta e sentimentul avantajelor pe care le astepti.

Recunostinta nu se prescrie niciodata, daca memoria e buna si inima e dreapta.

Recunostinta este asemenea bunei-credinte a negustorilor; intretine comertul. Nu platim fiindca ar fi drept sa ne achitam datoriile, ci pentru a gasi mai usor oameni care sa ne imprumute.

Nimic nu se invecheste asa de repede ca o binefacere.

Tot ceea ce este necunoscut, trece drept maret.

Cu cât eşti mai recunoscător pentru tot ce este bun în viaţa ta, cu atât îţi pui mintea mai strâns în contact cu acea forţă din viaţă care poate produce mai mult bine. © CCC

Simţi deodată o imensă recunoştinţă la gândul că în această lume belicoasă, perfidă şi haotică, exista totuşi cineva în care putea să aibă încredere la fel ca-n sine însuşi. Era ca şi cum ar fi găsit un tovarăş, în teribila solitudine a unui deşert. (Agentul secret)

Necesitatea de a fi recunoscatori ne cam tulbura recunostinta. Rapeste oarecum recunostintei bucuria. Suntem inclinati sa devenim susceptibili fata de cel ce ne obliga sa-i fim recunoscatori, prin faptul ca intrebuinteaza in avantajul lui starea de constrangere in care ne aflam.

Recunoştinţa - semnul sufletului nobil.

Toti isi cer partea succeselor, iar infrangerile se trec nu­mai pe seama altuia.