Citate de Esop

Trei calamităţi există: focul, femeia şi marea.

Recunostinta este desigur o datorie pe care trebuie sa ti-o faci, dar nu un drept ce se poate pretinde.

A avea fără a te bucura de ceea ce ai nu înseamnă nimic. (Avarul)

Cel mai plăcut şi util fruct din lume este recunoştinţa. © CCC

Invinsilor nu li se ridica statui, nici busturi, nu li se canta laude, ci numai pe mormantul uitat picura din cand in cand o lacrima pioasa de la un tovaras de lupta si de suferinte, pe care nu l-a cosit infrangerea.

Firea oamenilor este astfel incat, daca binele le vine din partea aceluia de la care se asteptau sa primeasca numai rau, devotamentul lor fata de binefacatori este mai mare decat altfel.

Sa fim recunoscatori oamenilor care ne fac fericiti; ei sunt fermecatorii gradinari care ne fac sufletele sa infloreasca. © CCC

Oamenii răuvoitori cred că vă fac mult bine dacă nu vă fac rău. (Lupul şi bâtlanul)

Cu cât eşti mai recunoscător pentru tot ce este bun în viaţa ta, cu atât îţi pui mintea mai strâns în contact cu acea forţă din viaţă care poate produce mai mult bine. © CCC

Necesitatea de a fi recunoscatori ne cam tulbura recunostinta. Rapeste oarecum recunostintei bucuria. Suntem inclinati sa devenim susceptibili fata de cel ce ne obliga sa-i fim recunoscatori, prin faptul ca intrebuinteaza in avantajul lui starea de constrangere in care ne aflam.

Oamenii ne fac adeseori sa ispasim placerea pe care le-am putut-o produce candva.

Recunostinta este asemenea bunei-credinte a negustorilor; intretine comertul. Nu platim fiindca ar fi drept sa ne achitam datoriile, ci pentru a gasi mai usor oameni care sa ne imprumute.

Ii sunt recunoscator ideii care s-a folosit de mine.

Recunostinta e sentimentul avantajelor pe care le astepti.

Datoria noastra e in raport cu intentia binefacatorului. Cantarim nu cat de mare este darul, ci din ce intentie porneste.

Facutu-ti-a vreun om vreun bine-odata? pe acela nu-l uita! De-o fapta buna faci… si altii iti vor face! Nu-si tese cuib uitarea-n sufletul ales.

Nu exista pe lume o mai frumoasa imprudenta decat excesul de recunostinta.

Simţi deodată o imensă recunoştinţă la gândul că în această lume belicoasă, perfidă şi haotică, exista totuşi cineva în care putea să aibă încredere la fel ca-n sine însuşi. Era ca şi cum ar fi găsit un tovarăş, în teribila solitudine a unui deşert. (Agentul secret)