Generaţie de demiurgi politici, paşoptiştii au beneficiat de doi factori favorizanţi: contextul internaţional şi extraordinara solidaritate națională. Asupra acestuia din urmă se cuvine stăruit, căci fără vigurosul curent de opinie publică, favorabil unirii, acţiunea lor ar fi rămas în aer. Când Kogălniceanu a spus că „Unirea naţiunea a facut-o”, el a exprimat concis o realitate fundamentală: elita şi masa au acţionat solidar şi unitar.
În atâtea cazuri, păcatele de azi sunt păcatele de ieri, repetate, agravate, tocmai pentru că au fost ascunse, iar istoricii, de teamă că li se va reproșa lipsa de patriotism, au preferat să tacă.
(O istorie sinceră a poporului român)
Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.
Nu descoperi absurdul fără a fi ispitit să scrii un manual de fericire.
(Mitul lui Sisif)
Am înţeles că munca poetului adesea este îndreptată nu spre poezia însăşi, ci către inovaţiile demonstrate, că poezia lui este desăvîrşită.
(Aleph)
M-am săturat pînă peste cap de acest Vademecum al Contribuabilului.
(Pendulul lui Foucault)
Orbii nu au noţiunea timpului şi nici lucrurile timpului nu le văd.
(Aşteptîndu-l pe Godot)
Mai dăduse ceva bani pentru a pipăi gheaţa şi spuse – iată marea invenţie a epocii noastre.
(Un veac de singurătate)
Şi eu stau la marginea unei prăpastii ameninţătoare. Şi ştii ce fac? Prind copiii să nu cadă în prăpastie.
(De veghe în lanul de secară)