Citate despre Amanare

Este de ajuns să spui adevărul într-un mod bizar, pentru ca bizarul să ajungă să pară adevăr la rândul lui. (Afinitățile elective, 1809)

Sinuciderea nu poate fi privita decat ca slabiciune. E mai usor sa mori decat sa induri neclintit o viata chinuita.

Clipa, mai stai putin, esti atat de frumoasa!

Nu lasa pe maine ce poti face poimaine. Ne remets pas à demain ce que tu peux faire après-demain. © CCC

Datoria: să-ți placă ce-ți impui ție însuți. (Cugetări în proză, 1870)

Din pacate, buna crestere si cuviinta ne sunt recomandate nu din pricina valorii lor, ci din aceea a parerii pe care oamenii si-ar putea-o face despre noi.

A fi, inseamna a fi luptator.

A descoperi lipsurile nu este suficient, daca nu propui si mijloacele de indreptare.

Omul rătăcește atâta timp cât se străduiește și caută. (Faust, 1806)

Trateaza-i pe oameni ca si cum ar fi ceea ce ar trebui sa fie si ajuta-i sa devina ceea ce sunt capabili sa fie. © CCC

Crescuţi în linişte, izolare şi odihnă, Suntem deodată aruncaţi în lume; Loviţi de o sută de mii de valuri, Totul ne atrage, multe lucruri ne plac, Multe altele ne tulbură, şi de la oră la oră, Sufletul nostru neliniştit se clatină; Experimentăm senzaţii şi ceea ce am simţit, Vârtejul schimbător al lumii împrăștie departe de noi. © CCC

Într-adevăr, ştiu multe, dar aş vrea să ştiu tot. (Faust, I, Noaptea)

Clasicul este sănătate, romanticul, boală. (Cugetări în proză, 1870)

Nimanui nu-i poate fi neplacuta propria sa infatisare; omul cel mai urat, ca si cel mai frumos, are dreptul sa se bucure de felul in care arata. Iar pentru ca bunavointa infrumuseteaza, si oricine se priveste in oglinda cu bunavointa, se poate afirma ca oricine e ingaduitor fata de el.

Nu recunosc o mai nobila insusire decat a recunoaste dusmanului meritele sale.

Scepticismul activ este cel care se străduie fără încetare să se învingă pe sine însuși și să ajungă printr-o experiență bine condusă la un fel de relativă siguranță. (Cugetări în proză, 1870)

Nimic nu este mai placut decat sa simti nascandu-se o noua pasiune atunci cand flacara celei vechi nu e inca stinsa; astfel, la ceasul cand scapata soarele, vedem cu placere astrul noptilor ridicandu-se din cealalta parte a orizontului; te bucuri atunci de indoita stralucire a doua faclii ceresti.

Adevărul este o flacără atât de luminoasă, încât mulți oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi.

Dacă îi vei planta pe “Dacă” și pe “Când“, va crește “Nimic“. sau Dacă îi vei planta pe “Dacă” și pe “Când“, nu va crește nimic. Proverb turcesc Nu trebuie să tergiversezi și să emiți ipoteze după ipoteze înainte de a acționa. Într-adevăr, făcând presupuneri și așteptând să fie perfecte toate condițiile, nu întreprinzi nimic. © CCC

Era în Thule, departe, Un rege lăudat Și căruia, iubita, la moarte, O cupă de aur i-a dat. El bea din ea la ospețe, Ținea nespus la ea, Și ochii-i mureau de tristețe De cîte ori o sorbea. Și cînd a fost să moară, Urmașilor lăsă Orașele toate din țară, Dar cupa o păstră. Acolo, pe țărmul mării, În sala din vechiul castel, Cu toți fruntașii țării La masă șade el. Bătrînul crai se scoală, Închină înc-o dat' Și-azvîrle cupa goală În valul înspumat. Cu ochii stinși sub pleoape, O vede cum căzu Luată-ncet de ape, Și-n veci nu mai bău! (Regele din Thule) (Traducere de Ștefan Octavian Iosif)

***

A fost în Thule un rege Fidel, iubita sa Murind i-a dat, să-l lege, O cupă de aur, grea. Doar ea-vrăjea simțirea La orice-ospăț întins; Când o sorbea, privirea I se-neca de plâns. Iar când simți că moare, Urmașului i-a dat Cetăți, și plai, și zare; Dar cupa și-a păstrat. La masa lui regală, Cu cavalerii-n jur, Ședea-n străbuna sală Pe-un țărm de mare, sur. Chefliu bătrân, ce zvântă Al vieții ultim jar, De-acolo cupa sfântă O azvârli-n cleștar. Văzu cum cade, zboară, Și soarbe din potop; Și ochii lui secară, N-a mai băut un strop. (Traducere Ștefan Augustin Doinaș)

***

Der König in Thule este o poezie a lui Johann Wolfgang von Goethe, scrisă în 1774. A fost  folosită mai târziu în lucrarea majoră a poetului, Faust (partea a 2-a, rândurile 2759-82). Goethe scrisese deja o poezie în iulie 1774, Geistesgruß, considerată o schiță a poeziei Der König în Thule. Aceasta a fost supusă unor modificări, în special asupra regatului mitic Thule, datorită sfatului lui Johann Gottfried Herder. Se credea că acest loc este cel mai nordic loc în care se aventuraseră marinarii greci antici. Poezia a fost publicată în 1782. Poetul francez Gérard de Nerval a publicat o traducere a poemului lui Goethe în La Bohème galante (1855). Există și alte traduceri ale unor autori francezi, precum cea pusă pe muzică de Charles Gounod în opera sa Faust. Poezia abordează teme ale dragostei și ale morții. Această poezie a avut un mare succes popular și a fost pusă pe muzică de mai mulți compozitori printre care: Franz Schubert a compus un Lied în Re minor în 1816; Friedrich Silcher, 1823; Hector Berlioz, 1829 și 1846; Franz Liszt, 1843 / revizuit în 1856; Robert Schumann, 1849, a compus un cor a cappella, Opus 67, intitulat Der König von Thule; Charles Gounod în opera Faust.