Oamenii nu numai ca uita binefacerile si insultele, dar ajung sa-i urasca pe cei care le-au facut binele si sa-i ierte pe cei ce i-au jignit, recunostinta si razbunarea parandu-li-se, deopotriva, forme greu suportabile ale sclaviei.
Viata simpla, bunatatea, cinstea, mandrul dispret pentru toate desertaciunile omenesti, iubirea de tara, munca neadormita si adanca pasiune pentru bine, adevar si frumos…acestea sunt cea mai inalta invatatura pe care poate sa ne-o dea un om.
Trebuie oricum sa ne obisnuim a vedea oamenii sub multitudinea aspectelor lor posibile si in toata diversitatea caracterului, temperamentului si aparentei lor. Caci omul e limitat; oricat de mare si sfant ar fi, nu cuprinde totul: isi are unghiul lui special sub care priveste binele.
Omenirea nu e nici asa de buna, cat cred optimistii cu orice pret, nici asa de rea, cat sustin pesimistii fara leac. Ceea ce nu i se poate tagadui e ca intentiile ii sint de regula mai bune decat faptele. Luata in general, omenirea e insufletita de iubirea sincera a adevarului, a binelui si a frumosului.
Ca sa traiesti in pace,
nimic lumii sa nu-i ceri.
Binele te-nvata a-l face
ca albina mierea ei.
Este un adevar demult cunoscut ca noi suntem dispusi sa iubim pe aceia carora le-am facut sau le facem un bine.
Fericita intelepciune ne-a dezbracat incet, incet, de foarte multe vicii si greseli: si ea cea dintai ne invata pe toti ceea ce este bine.
Intelegeti-ma! sacrificiul voluntar, facut in deplina constiinta si liber de orice constrangere, jertfa de sine spre binele tuturor, acesta este, dupa mine, semnul celei mai inalte dezvoltari a personalitatii.