O, dacă Soarta ne unea,
Cum îmi juraseși, mi se pare,
N-aș mai fi fost, în pacea mea,
De-atâtea nebunii în stare!
De vină tu ești, deci, deși
Certat sunt eu, pentru păcate,
De cei ce n-au de unde ști
Că tu ai rupt logodna, poate.
Mi-era, ca și al tău, curat
Pe-atuncea sufletul, de-aceea
Putea curma orice păcat. –
Azi, altuia îi ești femeia!
Aș fi în stare să-i zdrobesc
Și liniștea și fericirea,
Dar pentru că te mai iubesc, regret
Nu-l pot urî – așa mi-e firea!
De când plecat-ai, în zadar
Îmi caut tihna, chip de înger!
Tot ce găseam la tine, doar
La multe caut azi, și sânger!
Adio, deci, nu te regret,
Nădejdea-n ajutor nu-mi vine;
Mândria însă-ncet, încet,
M-o face să te-alung din mine!
(…)
Azi, caut alte bucurii:
În câte o ceată zgomotoasă
(Pe gânduri, aș înnebuni!)
Încerc sa uit tot ce m-apasă.
Dar chiar așa, câte un gând
Se mai strecoară prin beție, –
Și diavolii m-ar plânge – aflând
Că te-am pierdut pentru vecie!
(Unei doamne)
De vrei, voi înceta să mai cânt.
De privirea mea face mereu
să-ţi zvâcnească inima,
voi întoarce privirea de la tine.
De te cutremuri la întâlnirea mea,
mă voi depărta din calea paşilor tăi.
De fiinţa-mi te stinghereşte –
atunci când flori îşi împletesc degetele tale –
voi fugi din grădina-ţi singuratică.
De apa pârâiaşului tău e neliniştită
la trecerea corăbiei mele,
nu voi mai vâsli spre ţărmul tău.
Este frumoasă sau urâtă despărțirea, este moral sau imoral să te desparți de cineva…? Nu s-au găsit răspunsuri. Cea mai imorală despărțire este MOARTEA. Ea este singura care ne desparte, cu cea mai precisă artă, de tot ceea ce iubim, de tot ce încă mai dorim – VIAȚA.
(Arta despărțirii)
Aicea totul seamănă cu tine
Sau poate eu asemănări îți caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.
Brazii înalți și copleșiți de nea
Par crini enormi acoperiți de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o plantă suitoare.
În șarpele de fum ce suie lin
Făptura ta subțire se mlădie,
Vântul de nord în fulgii care vin
Te spulberă, te-adoarme și te-nvie.
Cețuri târzii – flori de ninsoare, flori
Tresar și se-nfioară omenește,
Si parcă însăși noaptea uneori
Cu ochii tăi de-aproape mă privește.
O, ceas de taină – clipele dispar,
E numai gândul meu umblând aiurea.
Si neaua cu sclipiri de nenufar
Trecând prin mine, bântuie pădurea.
Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai disparut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topește-n jur imensele zăpezi.
(Miraj de iarnă)
Un om părăsit, de obicei îl urăşte pe cel care-a provocat despărţirea şi-i află tot felul de lipsuri, de micimi de suflet şi se-nvinuieşte că s-a-nşelat asupra acelui partener dezertor.
A pleca inseamna a muri putin;
Inseamna a muri in cel pe care il iubesti:
Lasi in urma o parte din tine insuti
In orice clipa si in orice loc.
Inseamna intotdeauna regretul unui juramant,
Ultimul vers al unui poem;
A pleca inseamna a muri putin.
Inseamna a muri in cel pe care il iubesti.
Si pleci ca intr-un joc,
Si pana la ultimul ramas bun
Sufletul i-l ravasesti,
I-l ravasesti cu fiecare ramas bun…
A pleca inseamna a muri puțin.
(Rondel de adio)
© CCC
A pleca inseamna a muri putin;
Inseamna a muri in cel pe care il iubesti:
Lasi in urma o parte din tine insuti
In orice clipa si in orice loc.
© CCC
De cînd m-am despărţit de tine, consider bărbaţii posibili în viaţa mea ca pe-o excursie, ca pe-o vacanţă. O excursie, o vacanţă pot fi frumoase, de neuitat „ca tine, Pavele”, dar nu sunt un stîlp pe care să-ţi sprijini existenţa.