Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "primavara"

Precum aduce-n sârg cu sine

Spre ţara de-unde-a fost gonit

Un rege-n furie-oştiri străine,

Aşa vedeam un vânt grăbit

Cu norii după el cum vine.

 

Urlând le cârmuia cărarea

Purtându-i în năvală orbi,

Părea că varsă-ndepărtarea

Şi mii de lupi şi mii de corbi

De-a valma să-nspăimânte zarea.

 

Silit-au codri mari să mugă

Şi-n turn, de unde-i supăra

Al clopotelor cânt de rugă,

Trăsniră, şi-un potop era

Urgia ce-au făcut-o-n fugă.

 

Cu ei o noapte-nfricoşată

Ca iadul peste văi trecu:

Dar însăşi parcă-nspăimântată

De-atâta spaimă ce făcu,

De-abia veni, pierind deodată.

 

S-a dus cum a venit. Departe

Spre-adâncul orizont s-a dus

Şi spaime-acum pe-acolo-mparte.

Şi iar s-a luminat pe sus

Şi râde soarele lui marte!

(Furtuna primăverii)

A cunoaște. A iubi.

Încă-odată, iar si iară,

a cunoaște-nseamnă iarna,

a iubi e primăvară.

 

A iubi – aceasta vine

tare de departe-n mine.

A iubi – aceasta vine

tare de departe-n tine.

 

A cunoaste. A iubi.

Care-i drumul, ce te-ndeamna?

A cunoaste – ce-nseamna?

A iubi – de ce ti-e teama

printre flori si-n mare iarba?

 

Printre flori si-n mare iarba,

patima fara pacate

ne rastoarna-n infinit

cu rumoare si ardoare

de albine rencarnate.

 

Înc-odata, iar si iara

a iubi e primăvară.

(Primăvara)

Aprilie face floarea, iar mai are onoarea.

sau

Luna aprilie produce floarea, iar luna mai are onoarea (de a o face să-nflorească).

Proverb italian

Aprile fa il fiore, E maggio ne ha l’onore.

© CCC

Şiruri negre de cocoare,

Ploi călduţe şi uşoare,

Fir de ghiocel plăpând,

Cântec îngânat de gând,

Sărbătoare…

 

Zumzet viu prin zarzări. Oare

Cântă florile la soare?

Că pe crengi de floare pline,

Nu ştii: flori sunt, ori albine?

Pentru cine?

 

Pentru tine, primăvară,

Care-aduci belşug în ţară,

Care vii,

Peste câmpii,

Cu bănuţi de păpădii

Şi cu cântec de copii!

(Pentru tine, Primăvară)

Ger târziu de primăvară,

Ger uitat de iarna sură

Prin zăvoiul zgribulit,

Cu omătul netopit.

 

Pe sub tufe de răsură,

A adus cu el aseară

Vânt din munte,

Ploi mărunte,

Grindină cât un grăunte

Şi trei fagi, aşa-ntr-o doară.

 

A trecut pe ulicioară

Şi s-a dus

Pe deal în sus,

Şi pe geamuri mi-a lăsat

Fir de ferigă presat,

Flori de zahăr, stele reci

Şi căsuţe de culbeci.

 

Şi-n lumina dimineţii,

Geamurile mele par

File dintr-un vechi ierbar,

Unde-ar fi presat băieţii

Ierburi nalte şi-nfoiate,

Albe flori înfrigurate,

Adormite-n fund de lacuri

Din răscrucea altor veacuri.

(Primăvară în glumă)

Mireasă dulce,

Te-ador când plângi,

Cum roua curge

Pe flori adânci!

 

Cu-o primavară

Ce-i bun s-a scurs,

Dar roze-apară

Pe-al Vremii curs!

 

Bălaia, bruna

De-ales e greu?

Plăcerea-ntruna

E-al lumii Zeu.

Frumoase zile, praf şi, plină

De-azur, o boltă de lumină,

Pereţi aprinşi, lungi seri; nimic

Din verde: doar o purpurie

Răsfrângere mai vrea să fie

Prin pomi cu negre crengi, un pic!

 

Frumoasa vreme mă apasă,

Dar numai după-o zi ploioasă,

În roz şi verde, ca-n tablou,

Suava primavară-apare,

Ca nimfa care, zâmbitoare,

Din apă iese, ca din ou.

(Aprilie)

Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă

Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit;

Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă;

Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.

 

Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele;

Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui,

Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;

Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!

 

Ce străluciri, ce poze de încântare pline!

Flori de migdal şi piersic, corolele clătind,

Vibrează ca o roză roire de albine,

Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.

 

Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură!

Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc;

Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură,

Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.

 

Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete;

Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur,

Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete

Pe pajiştea tivită de cerul de azur.

 

Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde…

Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir;

Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.

O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir!

(Amiază paşnică)

Cu o floare nu se face primăvară.

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea
să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.

M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib
pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze ţi le-aş da.

Prin geamul larg deschis,
de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.

Spre toamnă m-aş juca,
zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.

Şi, cine ştie, poate că-ntr-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
va trece prin grădină-o zână bună,
făcându-mă femeie să fiu iară.

Atuncea sprijinindu-mi de pervaz
genuchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.

(Vis vegetal)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.