Fiecare trebuie să-şi găsească propria coloană vertebrală. Pentru mine, a fost scrisul. Nu pot trăi fără să scriu. Viaţa e extrem de scurtă. Trebuie să găsim cuvintele care să atingă eternitatea. Fără cărţi, fără scris, aş fi alunecat (…) E şansa vieţii mele.
(Interviu literar și cultural cu Olivia Gesbert, în 2019, la emisiunea La Grande Table a postului de radio France Culture)
© CCC
Dacă vocaţia are vreun înţeles, nu mă sfiesc de a mărturisi că am avut-o încă din tinereţe. Pe când camarazii mei rimau versuri (…), eu ticluiam note critice şi cugetări. Vocaţia vine nu numai dintr-o înclinare temperamentală, ci şi dintr-o convingere robustă în valabilitatea meşteşugului. (…) Fără convingere nu se poate face nimic trainic.
(Cariera mea de critic, vol. Anonymus Notarius)
În general, în momentul în care un om la care ţin mă dezamăgeşte sau mă loveşte sub centură, sentimentele mele se transformă în dezgust, dispreţ, organismul meu îl respinge ca pe o grefă de care nu mai ai nevoie, e probabil un noroc sau o formă de autoapărare. Mă supăr, mă necăjesc, dar nu mai stau să plâng pentru nimeni. În momentul în care ai o vocaţie superioară vieţii de fiecare zi, că eşti un doctor mare, un pianist sau un tamplar, în clipa în care ai o meserie pe care o iubeşti şi pentru care te pregăteşti din copilărie, ştii cum spun americanii, pui ordine în priorităţi.
Fiecare are un drum pe care poate fi condus, dar nu i se poate crea un alt drum decat acela pe care e chemat sa mearga.