Citate de John Howard Bryant

Septembrie: era cel mai frumos dintre cuvinte, pe care îl simțise mereu evocând flori de portocal, rândunele și regrete. © CCC

Dar pe la începutul lui septembrie, vremea s-a schimbat cu totul pe neașteptate. Au venit zile atât de senine, însorite și calde cum nu se întâmplă nici în iulie. Peria aspră și galbenă a miriștilor a prins a sclipi argintiu în păienjenișul toamnei. Din pomii, acum nemișcați, cădeau fără zgomot frunzele galbene. (Brățara de granate)

Mergeam departe, spre podgoriile de la Băiceni, pe o vreme frumoasă de toamnă. Soarele nu ardea, avea o lumină lină de aur, şi vîntul abia-abia adia, ici cu miros tare de pădure, dincolo cu parfumul uscat al miriştilor.

Din vârf de munţi amurgul suflă cu buze roşii în spuza unor nori şi-ațâță jăraticul ascuns sub valul lor subţire de cenuşă.   O rază ce vine goană din apus şi-adună aripile şi se lasă tremurând pe-o frunză: dar prea e grea povara - şi frunza cade.   O, sufletul! Să mi-l ascund mai bine-n piept şi mai adânc, să nu-l ajungă nici o rază de lumină: s-ar prăbuşi.   E toamnă. (Amurg de toamnă)

Şuvoi de stropi de lumină Din pomi ca de aur tot pică Pe coama vântului rece Şi ceaţa-n bucăţi o despică.   Copacii-şi dezbracă veşmântul Şi braţele-n vânt şi le zboară. Şuvoi de stropi de lumină, E toamnă târzie afară. (Amurg de toamnă)

Toamna… al anului ultim, cel mai frumos surâs. Autumn... the year's last, loveliest smile. (Vară indiană) © CCC (2008)

Cand aspiratii ce au inca putere si tinerete in ele te parasesc dintr-o data intr-o dimineata, cand doruri si ganduri pline de vlaga te lasa pe neasteptate fara sa intelegi de ce, sa stii atunci ca-i toamna in sufletul tau; caci numai toamna cad si frunze verzi de pe ramuri...

Septembrie e o întindere de flori de aster întunecoase, violete, o ramură de sumac care balansează franjuri de frunze stacojii și decorul dulce-amărui al strugurilor sălbatici când merg pe aleea către cutia poștală. Septembrie e o lună de aur, cu lumină blândă și zile încă senine… Micile făpturi din iarbă, de parcă și-ar da seama că zilele lor sunt numărate, umplu aerul nopții cu sunete. Peste tot, este plin de flori de solidago. (Forma unui an) © CCC

Toamna ardea intens, o flacără alergând prin munţi, o torţă aruncată în copaci. © CCC

Toamna: ce mare pictor impresionist!

Ultimele frunze cad rotindu-se. Iti trebuie o mare doza de insensibilitate ca sa faci fata toamnei.

Acum se bucura din plin de zilele minunate, de liniștea din jur, de aerul curat, de ciripitul rândunelelor care se adunau în stoluri pe sârmele de telegraf, pregătindu-se să-și ia zborul spre țările calde, precum și de briza sărată și călduță ce sufla domol dinspre mare. (Brățara de granate)

In toamna anotimpurilor, frunzele sunt cele care mor. In toamna vietii, mor amintirile noastre. © CCC

Mai bine o singura clipa de aprilie decat o luna intreaga de toamna. (Balade si romante) © CCC

Toamna este un andante melancolic si gratios ce pregătește admirabil solemnul adagio al iernii. (François le Champi) (traducere CCC - Copyright ©2012 - Published on: Oct 12, 2012 )

Toamna, minunata toamnă, își amestecă aurul și purpura în ultimele rămășițe de verdeață, ca și cum picături din soarele topit s-ar prelinge din cer în desișul pădurii. (Povestirile becaței, 1883) © CCC

Septembrie e o lună de aur, cu soare blând și zile încă senine… (Forma unui an) © CCC

O tăcere de frunze care-și scad glasul de vară învățând șoaptele toamnei. (Golia)

That soft autumnal time Is gone, that sheds upon the naked scene Charms only known in this our northern clime, Bright seasons far between.   The woodland foliage now Is gathered by the wild November blast; Even the thick leaves upon the oaken bough, Are fallen, to the last.   The mighty vines that round The forest trunks their slender branches bind, Their crimson foliage shaken to the ground, Swing naked to the wind.   Some living green remains, By the clear brook that shines along the lawn, But the sere grass stands white o'er all the plains, And the bright flowers are gone.   But these, these are thy charms — Mild airs, and tempered light upon the lea, And the year holds no time within his arms, That doth resemble thee.   The sunny noon is thine, Soft, golden, noiseless as the dead of night, And hues that in the flushed horizon shine, At eve and early light.   The year's last, loveliest smile, Thou com'st to fill with hope the human heart, And strengthen it to bear the storms awhile, Till winter's frowns depart.   O'er the wide plains that lie A desolate scene, the fires of autumn spread, And on the blue walls of the starry sky, A strange wild glimmer shed.   Far in a sheltered nook, I've met, in these calm days, a smiling flower, A lonely aster, trembling by a brook, At noon's warm quiet hour.   And something told my mind That should old age to childhood call me back, Some sunny days and flowers I still might find Along life's weary track. (Indian summer)

Două sunete ale toamnei sunt inconfundabile: foșnetul grăbit al frunzelor uscate, suflate de-a lungul străzii sau al drumului de rafalele de vânt, şi gălăgia unui stol de gâşte călătoare. Ambele sunt avertismente despre zilele reci care urmează, focul de aprins în șemineu şi vremea pardesiului. © CCC