Odi profanum vulgus.
(Horațiu, „Ode”, III, 1, 4)
Urăsc mulțimea ignorantă.
Cu aceste cuvinte începe prima strofă a celei de-a treia cărți din Odele (Carmina) lui Horațiu.
Horațiu își exprimă detașarea față de oamenii incapabili să-i înțeleagă opera, specificând că numai o elită va putea înțelege și aprecia ceea ce spune. Astfel, poetul dorea ca opera sa să fie apreciată numai de cunoscători. Cuvintele au căpătat un sens ironic, desemnând infatuarea scriitorilor care cred că este înjositor pentru ei să fie înțeleși de oricine.
Ulterior, expresia a devenit un proverb prin care se exprimă o superioritate disprețuitoare față de masa plebeiană, față de omul din popor, considerat profan și ignorant și care nu reușește să aprecieze frumusețea poeziei.
© CCC
O gluma, o vorba de duh, aduc adesea o dezlegare mai buna si mai durabila in lucruri mari decat asprimea.
Nu cunosc un mai puternic legamant intre doua suflete pe pamant - ca taina aceluiasi pacat.
Drept e cand indulgenta ceri pentru greseli, s-o acorzi si tu insuti.
Orice pacate, cat de mici, au avut nevoie in toate timpurile de justificare.
Ia aminte sa pastrezi o minte egala
in vremuri de cumpana si tot astfel in cele bune,
o minte potolind bucuria indolenta.
Cei dintai sa ma numeasca printre cei din urma pot,
daca cei din urma, printre cei din frunte ma socot.
Nulla sapientia naturalia corporis aut animi vitia ponuntur.
Defectele innascute ale corpului sau ale sufletului nu se pot indeparta prin nici o stiinta.
Nu putem suporta nici viciile noastre, nici remediile lor.
(Istoria Romei)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.