Citate de Johann W. Goethe

Adevărul este o flacără atât de luminoasă, încât mulți oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi.

Sa se uite fiecare in adancul sufletului sau si are sa gaseasca multe lucruri de inlaturat.

Frumosul e mult mai mult decat binele, pentru ca el cuprinde binele.

A năzui necontenit spre existenţa cea mai înaltă. (Faust)

Tot ce se naste cauta spatiu si durata.

Din pacate, buna crestere si cuviinta ne sunt recomandate nu din pricina valorii lor, ci din aceea a parerii pe care oamenii si-ar putea-o face despre noi.

Nimic nu ne face mai necesari in lume ca iubirea ce-o avem pentru semenii nostri.

Trebuie sa inveti sa vezi. De vrei sa cunosti bine un lucru, nu te multumi doar cu marturia propriilor tai ochi: cere ajutorul catorva perechi de ochi straini…fiecare om are un fel al lui de a vedea lucrurile, si nu-i in stare sa cuprinda intregul adevar.

Scepticismul activ este cel care se străduie fără încetare să se învingă pe sine însuși și să ajungă printr-o experiență bine condusă la un fel de relativă siguranță. (Cugetări în proză, 1870)

Să-mi fii tu oare-n veci pierdută? Te-ai dus fără păreri de rău? În încăperea-acum tăcută Aud într-una râsul tău.   Cum călătorul, dimineața, Scrutează-al spațiului mister, Dar zarea i-o ascunde ceața, Iar ciocârlia cântă-n cer:   Astfel privirea mea străbate Prin crâng, pe câmp, prin locuri noi, Iar cântecele mele toate Te cheamă jalnic înapoi! (Celei de departe) Traducere de N. Porsenna

Daca un curcubeu dureaza un sfert de ora, nu il mai contemplam. (Maxime si cugetari) Johann W. Goethe © CCC

Cand ne ducem viata intr-o ocupatie linistita si avem de-a face numai cu ceea ce-i mai apropiat si cotidian, pierdem sentimentul pentru ceea ce-i absent; abia daca putem crede ca in departare amintirea noastra mai dureaza si ca anumite tonuri din trecut mai au ecou.

Nimanui nu-i poate fi neplacuta propria sa infatisare; omul cel mai urat, ca si cel mai frumos, are dreptul sa se bucure de felul in care arata. Iar pentru ca bunavointa infrumuseteaza, si oricine se priveste in oglinda cu bunavointa, se poate afirma ca oricine e ingaduitor fata de el.

Indreptarea prin ras a celor smintiti nu este lipsita de folos.

Absurdul umple lumea.

Trateaza-i pe oameni ca si cum ar fi ceea ce ar trebui sa fie si ajuta-i sa devina ceea ce sunt capabili sa fie. © CCC

Ştii ţara unde sînt lămîi în floare, şi portocale ard prin verzi frunzare? Din cerul clar adie vîntu-n pace, şi lauru-i semeţ, iar mirtul tace. O ştii cu-adevărat? Spre ea, spre ea, O, al meu drag, să plec cu tine-aş vrea!   Ştii casa? Ea se-nalţă pe coloane; sclipesc odăi şi strălucesc saloane, şi sînt statui, şi-ntorc priviri spre mine: Copilă tristă, ce-au făcut cu tine? O ştii cu-adevărat? Spre ea, spre ea, O, al meu domn, să plec cu tine-aş vrea!   Ştii creasta-n munţi, cu-a ei poteci de fum? Prin negură catîru-şi cată drum. În peşteri e sămînţă de balauri. Cad stînci şi vin puhoaie prin coclauri. O ştii cu-adevărat? Spre ea, spre ea Rîvnim. O, tată, să plecăm aş vrea! (Mignon) (Traducere Teodor Boşca)

Totul serbează

Și cântă împrejur:

Valea-nflorită,

Aprinsul azur!

 

Și tremură orice

Frunza pe ram!

Stăpân pe huceaguri

E-al păsării neam!

 

Dorul din piept

Nu-l stăvilești!

Să vezi! Să auzi!

Acum să trăiești!

 

Iubire! viața

Îți este dragă;

Tu ai creat

Lumea întreagă!

 

Tu dărui – frunza

Bătrânului nuc;

Lanului – aur,

Ramului – suc.

 

Vino la mine

Chip îngeresc!

O, cum mă iubești!

Cum te iubesc!

 

Când lăcrămioara

Răsare-n desis,

Și pasărea – cerul

Îl ia pieptiș!

 

Doar dragostea ta

Îmi trebuie mie,

Ea-mi dăruie viață

Și bucurie!

 

Există în toate

Un dor de-a trăi -

Fi-vei ferice

De mă vei iubi!

(Cântec de mai)

(trad. Nicolae Dabija)

Unele cuvinte se inalta ca flacara, altele cad ca ploaia.

Nimic nu este mai placut decat sa simti nascandu-se o noua pasiune atunci cand flacara celei vechi nu e inca stinsa; astfel, la ceasul cand scapata soarele, vedem cu placere astrul noptilor ridicandu-se din cealalta parte a orizontului; te bucuri atunci de indoita stralucire a doua faclii ceresti.