Citate de Aristotel

Natura nu face nimic inutil. Aristotel Aristotel credea că totul are un sens în natură, că nimic nu este inutil. Această teză va fi considerata ca o evidentă timp de peste două milenii. Se ragăseste, de exemplu, la Kant.

Ce castiga cei care mint? Ca nu sunt crezuti cand spun adevarul.

Egalitatea este sufletul prieteniei.

Inceputul tuturor științelor este uimirea că lucrurile sunt ceea ce sunt. (Metafizica) "...caci oamenii când au început sa filosofeze au fost mânati de mirare, mai întâi fata de problemele mai la îndemâna, apoi progresând încetul cu încetul, fata de problemele mai mari". Aristotel Cu alte cuvinte, filosofia este în primul rând o interogare pentru ca nimic nu progreseaza de la sine. Filosoful este uimit in sensul ca se indoieste de tot. Trebuie amintit faptul ca in timpul lui Aristotel filosofia se confunda cu stiinta.

Ii sunt recunoscator ideii care s-a folosit de mine.

Recunostinta este asemenea bunei-credinte a negustorilor; intretine comertul. Nu platim fiindca ar fi drept sa ne achitam datoriile, ci pentru a gasi mai usor oameni care sa ne imprumute.

Cel care face un bine cuiva, il iubeste mai mult decat este iubit.

Necesitatea de a fi recunoscatori ne cam tulbura recunostinta. Rapeste oarecum recunostintei bucuria. Suntem inclinati sa devenim susceptibili fata de cel ce ne obliga sa-i fim recunoscatori, prin faptul ca intrebuinteaza in avantajul lui starea de constrangere in care ne aflam.

Recunostinta nu se prescrie niciodata, daca memoria e buna si inima e dreapta.

Pentru cel care iubeste mult, e o placuta razbunare sa faca, prin felul sau de a se purta, dintr-o fiinta nerecunoscatoare, una foarte nerecunoscatoare. (Caracterele - Despre inima)

Recunoştinţa este memoria inimii. © CCC

A fi ingrat inseamna a fi mic.

Nu exista pe lume o mai frumoasa imprudenta decat excesul de recunostinta.

Recunoştinţa - semnul sufletului nobil.

Cele mai multe dezbinari se ivesc in cetati din cauza ambitiei.

Să-ţi foloseşti liber talentul, asta-i adevărata fericire. © CCC

Oamenii nu numai ca uita binefacerile si insultele, dar ajung sa-i urasca pe cei care le-au facut binele si sa-i ierte pe cei ce i-au jignit, recunostinta si razbunarea parandu-li-se, deopotriva, forme greu suportabile ale sclaviei.

Îndoiala este începutul înțelepciunii.

Firea oamenilor este astfel incat, daca binele le vine din partea aceluia de la care se asteptau sa primeasca numai rau, devotamentul lor fata de binefacatori este mai mare decat altfel.

Nu sta departe de nevinovatie cel ce si-a marturisit greseala cu sinceritate.