Nemurirea poate fi inteleasa ca un fel de viata pe care o dobandim in memoria oamenilor; acest sentiment care ne impinge cateodata la actiunile cele mai mari este semnul cel mai sigur al pretului pe care il punem pe stima semenilor nostri. Noi ascultam in noi insine elogiul pe care ni-l vor face intr-o zi, si ne jertfim. Ne sacrificam viata, incetam de a exista in mod real pentru a trai in amintirea lor. Daca nemurirea considerata sub acest aspect este o himera, ea este himera sufletelor mari… Suntem puternic legati de consideratia oamenilor cu care traim; fara sa vrem, vanitatea noastra scoate din neant pe cei ce nu exista inca si noi auzim mai mult sau mai putin bine judecata pe care o fac asupra noastra si ne temem de ea mai mult sau mai putin.
Omul care se crede fericit, chiar este fericit.
Si fapturile cele mai crude sunt dezarmate cand li se mangaie puii.
Au fost laudati mult mai mult oamenii ocupati a ne face sa credem ca suntem fericiti decat oamenii ocupati a ne face sa fim fericiti cu adevarat.
Discutati cateodata cu omul erudit; cereti sfatul omului delicat si sensibil.
Faceti ca binele fiecaruia sa fie atat de strans legat de binele general, incat nici un cetatean sa nu poata dauna societatii, fara sa-si dauneze lui insusi; asigurati rasplata pentru virtute, dupa cum ati asigurat pedeapsa pentru ticalosie.
A iesi din limitele sensibilitatii noastre si a viziunii noastre mentale pentru a atinge o mai mare libertate, acesta este sensul nemuririi.
(India si sufletul ei)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.