Să lupt cu vraja-ţi am voit
Prea îndelung, frumoasă vară;
Azi, inima-mi s-a îmblânzit,
Plăcerea-n vinele-mi coboară.
Mă-ndrept spre liliac, pe drum
Şi sub castanul ce-nfloreşte,
Aş vrea parcă să spun: «Acum
Nimica nu mă mai opreşte!»
O vrajă mă-nfioară: sus,
Lin tremurând, un nor văd parcă;
Pe-aripa morţii, doru-mi, dus,
Alunecă precum o barcă.
Un tren – o ce plăcuţi fiori...
Când vocea-i în văzduh irumpe,
Cu nervii frânţi, ai vrea să mori;
Dar zilele, îţi zici, sunt scumpe.
Un suflet tânăr, ah, aş vrea,
Cu mine-n seara prea frumoasă...
Ar respira sfârşeala mea,
Ca salcia mai romanţioasă.
I-aş spune: « Vezi, nu tu mă ţii,
Ci doar ispita nopţii, toată;
Ea m-a schimbat, de parc-aş fi
O porumbiţă însetată.
Biet copilandru,-aleanul greu,
Tot aurul ce-l port în sânge,
Tristeţea sufletului meu
Doar nopţii singure-mi pot plânge.
Copacii-au simţuri şi râvnesc,
Iar noaptea-i, vai, neputincioasă;
Suspinele-i se risipesc
În bolta fumurie, joasă.
Văzduhul, vezi, e înflorit.
O, taci, pe tine te vreau doară;
Vreau ochiu-ţi împăinjenit...
Un suflet fii, ce se-nfioară.
Un strigăt lung, necontenit.
Şi plângi, copilul meu iubit!
(Seară romantică)
Pentru a te bucura din plin de vară în Anglia, aceasta trebuie să fie înrămată și pusă sub sticlă într-un living confortabil.
© CCC
Purtăm fiecare o dragoste-n noi,
dar eu pentru tine şi tu... pentru alta.
şi focul ne mistuie crunt, pe-amândoi,
eu ard pentru tine, tu arzi... pentru alta.
Aştept un cuvânt, aştepţi un cuvânt,
dar eu de la tine şi tu de la alta,
şi braţul în vis ţi-l văd mângâind,
dar tu, în visare, nu vezi decât pe alta...
Şi ce ne rămâne atunci de făcut,
când soarta nu ştie decât să dezbine?
Trăim amândoi, trăim doar iubind,
deşi eu pe tine, tu totuşi pe alta.
(Delir)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.