Citate despre Aspiratie

Oamenii excepționali depășesc moralitatea; ei acționează în cele din urmă ca niște forțe fizice, elementare, ca focul și apa.

Iubirea adevarului se arata in tendinta de a descoperi si pretui binele oriunde se afla.

Umilinta este la inceputul ambitiei o scara: acela care urca, nu priveste decat spre ea, dar cand, in sfarsit, ajunge pe ultima ei treapta, se intoarce cu fata spre cer, dispretuind acele trepte ce l-au dus spre culme.

Unele cuvinte se inalta ca flacara, altele cad ca ploaia.

Îmi place omul care râvnește imposibilul. (Al doilea Faust, 1832)

N-are culoare şi chip nici floarea de viţă-de-vie, Dar cînd ciorchinele-i copt, farmecă oameni şi zei. (Elegii romane) (Traducere Teodor Boşca)

Supremul merit al fiintei ganditoare e acela de a putea actiona la maximum asupra imprejurarilor, nepermitandu-le decat un minim de actiune asupra ei.

Adevaratul anotimp al iubirii e atunci cand credem ca numai noi putem iubi, ca nimeni n-ar fi putut vreodata iubi astfel inaintea noastra si nimeni nu va mai iubi la fel dupa noi.

Orice talent, care se bazeaza pe un dar cu desavarsire natural, ne pare a avea ceva magic.

Mistificarile sunt si raman o distractie pentru oamenii fara ocupatie, mai mult sau mai putin spirituali. Micile fapte rautacioase, placerea de a chinui pe altul si a parea superior lui, sunt o distractie pentru aceia care nu sunt prea ocupati cu ei insisi, si nici nu cauta sa faca ceva de isprava pentru restul lumii.

Adevărul este o flacără atât de luminoasă, încât mulți oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi.

Cea mai pură fericire a lumii include un presentiment de suferință. (Evreul rătăcitor, 1836)

A năzui necontenit spre existenţa cea mai înaltă. (Faust)

Un sfat cand nu e rau, nu-l voi dispretui.

Sa se uite fiecare in adancul sufletului sau si are sa gaseasca multe lucruri de inlaturat.

Omul rătăcește atâta timp cât se străduiește și caută. (Faust, 1806)

Îmi iau adio din privire, Căci gura nu-l poate rosti, Prin locurile de iubire Mă-ntorc să le găsesc pustii.   Ce tristă e făgăduința Chiar credincioasei amintiri! Ți-i rece mâna, iar ființa Încremenită-n reci simțiri.   Barem o cladă sărutare Atâta m-ar fi fermecat, Precum ne bucură o floare Culeasă-n Martele-nnorat.   Dar, vai, vreo orhidee rară Să ți-o culeg eu nu mai știu; Când pentru tine-i primăvară, La mine-i toamnă, și-i târziu. (Despărțire) Traducere de N. Porsenna

Suprema culme la care poate ajunge omul este constiinta propriilor sale conceptii si idei, cunoasterea de sine, care-i deschide calea sa cunoasca temeinic si alte firi.

Cine imi suporta greselile devine stapanul meu, chiar daca imi este servitor.

Foloseste-te de buna dispozitie a momentului, caci vine asa de rar.