Citate de Ioan Alexandru

Cand mori nu te uita la intunericul de dinainte, ci la lumina ce lasi in urma, si te vei stinge cu zambetul pe buze.

Incepi sa mori atunci cand pe nici un plan de activitate nu te mai poti depasi.

Nici o filozofie nu ma poate impaca cu gandul mortii, pe care o consider ca o pravalire in neant. Vreau sa traiesc!

Moartea, oricum ai privi-o, e o tagada, o injurie a inteligentei, nobila mireasma a pamantului ganditor.

Moartea nu e de temut, numai ideea ingrozitoare despre ea o face de temut.

Pierzi in viata ani si la moarte cersesti o clipa.

Cat de mult se revolta sufletul nostru la gandul ca personalitatea noastra inceteaza odata si ca pierim in vesnicie.

Ce-i dincolo nu-mi pricinuieste griji, De sfarmi aceasta lume in ruine, cealalta poate sa se nasca dupa mine. Din ast pamant imi izvoraste bucuria si acesta-i soarele ce-mi lumineaza suferinta. De voi putea sa ma despart de lumea-aceasta, intample-se atunci orice, urmeze nefiinta, nu voi sa mai aud nimic, daca si dincolo e ura si iubire, daca si-n celelalte sfere exist-un-nalt si un adanc ca-n asta Fire.

De-amenintari nu-ti pasa, cand nu te temi de moarte.

Numai omul care cunoaste pretul inalt al vietii se mai tine pe picioare in conditiile in care un animal sucomba.

Cine a învățat să moară s-a dezvatat să fie sclav. (Eseuri) Michel de Montaigne Despotul nu-si poate exercita puterea decat dacă oamenii lui se tem de el. Frica, prin excelenta, este, desigur, cea fata de moarte pentru că moartea este ireversibilă (nu este valabil acelasi lucru in cazul pierderii bunurilor). Dar ce mai poate face despotul împotriva celui care a învățat să nu se teama de moarte?

Calea artei este calea inimii.

Plangand tu ai venit pe acest pamant; amici, ce te-asteptau, te salutau zambind; dar sa traiesti astfel incat cand te vei stinge sa parasesti zambind amicii ce te-or plange.

In om moare doar ceea ce poate fi perceptibil celor cinci simturi, iar ceea ce se afla in afara acestor simturi, poate ceva imens, cu neputinta de inchipuit, ramane viu.

Sinuciderea nu este un eroism: este o lasitate. Eroii adevarati indura viata asa cum e. Ei se revolta, ei plang, ei lupta pentru a o imbunatati, dar nu dezerteaza.

Lumină lină, lini lumini Răsar din codrii mari de crini. Lumină lină, cuib de ceară, Scorburi cu miere milenară.   De dincolo de lumi venind Și niciodată poposind. Un răsărit ce nu se mai termină, Lină lumină din lumină lină.   Cine te-așteaptă te iubește, Iubindu-te nădăjduiește, Căci într-o zi, lumină lină, Vei răsări la noi deplină. Cine primește să te creadă, Trei oameni vor veni să-l vadă.   Lumină lină, lini lumini Răsari din codrii mari de crini. I-atâta noapte și uitare Și lumile au pierit în zare. Au mai rămas din veghea lor Luminile luminilor.   Lumină lină, lini lumini Înstrăinându-i pe străini. Lumină lină, nuntă, leac, Tămăduind veac după veac. Cel întristat și sărăcit, Cel plâns și cel nedreptățit Și pelerinul însetat, În vatra ta au înnoptat.   Lumină lină, leac divin Încununându-l pe străin. Deasupra stinsului pământ, Lumină lină, Logos Sfânt. (Lumină lină, vol. Imnele bucuriei) Aceste versuri exprimă lirismul cu cea mai profundă semnificație al lui Ioan Alexandru: simbolul luminii se află chiar în inima creştinismului, întrucât Dumnezeu este lumină.

Moartea este ținta și sfârșitul oricărei vieți și e imposibil să spunem ceva despre ea. Știm tot — sau aproape tot — despre viață, până la moarte. Putem vorbi despre acea parte a morții care ține de viață. Dar nu știm nimic despre moartea de după moarte. N-am știut niciodată nimic. Nu vom ști vreodată. Poate că nu e nimic de aflat. Cel mai straniu aspect al morții este bariera de netrecut care o separă de viață. S-ar zice că e dinadins așa. Demult în vechime, acum milioane și milioane de veacuri, a fost ridicat un zid pentru a ne împiedica să aflăm care ne este originea. În curând, peste câțiva ani sau luni, poate chiar mâine, un zid se va înălța în fața noastră, pentru ca, până la urmă, să nu ne cunoaștem destinul. Nu știm de unde venim, nu știm unde ne ducem. Suntem rătăciți. (Călăuza rătăciților, Moartea)

A pleca inseamna a muri putin, dar a muri inseamna a pleca mult. Partir, c'est mourir un peu, mais mourir, c'est partir beaucoup. © CCC

Ești tânăr să vorbești despre moarte, spuse împăratul, uitându-se la bufon. Învață mai degrabă să trăiești, să te bucuri de darurile oferite de un zeu atât de risipitor și necunoscut: căldura soarelui, răcoarea mării la amiază, mirosul pădurii seara, caii galopând peste câmpie. Ești bogat pentru că ești în viață. Chiar și nefericirea este încă viață. Învață să iubești și să te bucuri și, de asemenea, învață să suferi. Și, când va veni timpul, vei învăța să mori. (Gloria imperiului: un roman, o istorie) © CCC

Poate că atunci când vom muri, poate doar moartea ne va da cheia și continuarea și sfârșitul acestei aventuri eșuate. (Marele Meaulnes) © CCC